ORADEA - Puţinii participanţi la dezbaterea
publică de luni, pe tema concesionării
terenurilor de tenis de lângă Sala Sporturilor
„Antonio Alexe”, au propus, printre altele,
amenajarea unei piste de antrenamente pentru
încălzirea jucătorilor, în jurul
acestora.
ORADEA - Direcţia Generală a Finanţelor
Publice Bihor continuă executarea silită a
datornicilor. Astfel în data de 02.04.2009, ora
11:00, la sediul Finanţelor bihorene, str. Dimitrie
Cantemir, nr. 2-4, va avea loc vânzarea prin
licitaţie un teren intravilan în
suprafaţă de 5.000 mp, situat în
Sântion.
ORADEA - Jumătate din terenul pe care este situat
Parcul Liniştii, din Cimitirul Olosig,
aparţinând Episcopiei Greco Catolice, a fost
preluată de municipalitate în
folosinţă gratuită pentru 20 de ani, prin
hotărâre de Consiliu Local la şedinţa
extraordinară de luni.
Arad - Încă o amânare în procesul ce durează de mai bine de un an şi în care arădeanul Ilie Lupan se luptă cu Primăria Arad pentru a primi fie banii pe terenul de sub CET, fie un teren în echivalent.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În după-amiaza zilei de marți, 22 septembrie, viața unei femei în vârstă de 81 de ani, din Tinca, a fost salvată de un pompier bihorean aflat în timpul liber.
Economic
România pregătește reluarea exporturilor de ovine și caprine după perioada de restricții impusă în contextul problemelor sanitare veterinare. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat că programul de vaccinare a animalelor ar urma să înceapă cel târziu la 1 octombrie 2026.
Economic
Piața muncii din județul Bihor a avut o evoluție mixtă în luna iulie 2026. Numărul salariaților a scăzut ușor față de luna precedentă, în timp ce și numărul persoanelor aflate în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor s-a redus. În același timp, câștigul salarial mediu net a ajuns la 4.715 lei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor are în desfășurare o achiziție pentru un soft de inteligență artificială care să-i ajute pe radiologi la analiza CT-urilor și radiografiilor toracice. Potrivit documentației, soluția ar putea reduce cu până la 40% timpul necesar interpretării imaginilor și ar putea ajuta la depistarea mai bună a nodulilor pulmonari.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Termoficare Oradea S.A. anunță o nouă întrerupere a furnizării apei calde, programată începând de joi, 24 septembrie, de la ora 08:00, în zona deservită de punctul termic PT 127.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările pe lotul de cale ferată Aleșd – frontiera cu Ungaria au ajuns la un stadiu fizic de 63,28%, potrivit informațiilor transmise de CFR Infrastructura pe pagina de socializare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministerul Muncii a transmis date actualizate privind situația persoanelor preluate de autorități în urma intervenției de la Dumbrava.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier s-a produs miercuri dimineață, 23 septembrie, pe DEx16, fiind implicate două autoturisme. În urma impactului, cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Economic
Primăriile din România ar putea avea acces la noi finanțări pentru lucrări de apă, canalizare și epurare, în cadrul unui program gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Ministerul Mediului propune schimbarea regulilor de finanțare și introducerea unui sistem în care proiectele să fie selectate în funcție de mai multe criterii, nu doar în ordinea depunerii.
Educație
Elevii din Bihor care se pregătesc pentru studii în străinătate întâlnesc deja examene în care nu contează doar răspunsul, ci și felul în care îl formulează. Franța merge acum mai departe: din 2027, ortografia, sintaxa și claritatea exprimării vor conta direct la punctaj la toate probele scrise ale examenelor naționale, inclusiv la matematică și științe.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au dispus trimiterea în judecată a unui agent din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Borș și a unui fost coleg acestuia, care era angajat la momentul comiterii infracțiunii, acuzați de infracțiuni de corupție.