Un adolescent a murit înecat, iar doi prieteni care au încercat să îl salveze au ajuns la spital.
Ansamblul folcloric „Floare mândră de pe Criș” din Tileagd, coordonat de doamna Angela Bondar, în colaborare cu Primăria comunei Săcădat, cu Școala gimnazială nr.1 Săcădat (profesor Maria Sime) și cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor, cu sprijinul deosebit al domnului Aurel Popa, primar al comunei Săcădat, și al părinților copiilor din ansamblu, organizează duminică, 27 aprilie 2014, la Căminul Cultural din localitate, începând cu ora 14:00, Festivalul folcloric „Floare mândră de pe Criș”.
Doi bihoreni au fost depistaţi marţi, pe DN1, în diferite localităţi, când transportau cu autoutilitarele lemne fără acte.
Vineri, în jurul orei 11:30, poliţiştii Secţiei nr.7 de Poliţie Rurală Tileagd împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Silvice Bihor au depistat în trafic, pe D.N. 1, în comuna Lugaşu de Jos, un bărbat de 41 de ani, din Ungaria, în timp ce conducea o autoutilitară, cu care transporta 4,96 metri cubi de lemne de foc, specia cer, în valoare de 335,20 lei, pentru care deţinea un aviz de însoţire a mărfii expirat.
Miercuri seara, poliţiştii Secţiei nr. 7 de Poliţie Rurală Tileagd au depistat în localitatea bihoreană Uileacu de Criş, un bărbat de 23 de ani, din Bulz, în timp ce transporta cu o autoutilitară 14,9 metri cubi de material lemnos, de esenţă tei, cu aviz de însoţire necorespunzător.
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
Perioadă bună traversată de „lei roșii”, care și-au adjudecat a doua victorie în această săptămână.
BIHON Sport local
După două etape în care a fost ajutată să piardă și din cauza greșelilor de arbitraj, Transilvania Sport Academy a suferit un nou eșec în campionat.
BIHON Sport local
Bihorul Beiuș a remizat sâmbătă cu o echipă care are pretenții la play-off, dar care nu mai câștigase de 3 etape în Liga 3, Seria 8.
BIHON Sport local
Crișul nu a avut meci ușor cu tinerii de la Viitorul Cluj, dar a reușit să mai adauge 3 puncte la zestrea de până acum.
BIHON Sport local
Zi nefastă pentru Lotus Băile Felix din toate punctele de vedere. La finalul încălzirii de dinainte de meci, Raul Tămaș, jucătorul ofensiv cu evoluții constant bune în acest campionat, s-a accidentat și a fost înlocuit în formula de start cu Tiberiu Serediuc.
România
Adoptarea noii legi a salarizării unitare depinde de situația bugetară a României și de măsurile necesare pentru ținerea deficitului sub control.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
L-ar fi observat pe un octogenar din Salonta făcând gesturi obscene în timp ce se uita după mama lui, așa că s-a dus la el acasă ca să-i ceară explicații. Astfel și-a motivat József Rövid, un tânăr de 20 de ani, decizia de a intra cu cagula pe față în locuința unui bărbat de 84 de ani, pe care l-a atacat cu o seceră găsită la intrare.
Cultură
La Ştei s-a desfăşurat cursul internaţional „Cum să dezvolți și să concepi un traseu istoric critic”, în cadrul proiectului Erasmus+ „Critical History Tours” (CHT).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Serviciile poștale în comuna Girișu de Criș urmează să revină la normalitate după ocuparea a două posturi de agent poștal, câte unul pentru satele Girișu de Criș și Tărian.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de amenajare a celor două parcuri de pe străzile Clopoțeilor și Berzei din comuna Sântandrei au fost finalizate, investiția fiind realizată printr-un proiect cu finanțare europeană.
România
România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă, 24 octombrie, spre duminică, 25 octombrie 2026.