Polițiștii au prins doi bărbați care încercau să vândă țigări nemarcate legal în proximitatea piețelor orădene.
Piaţa neagră a ţigaretelor şi-a continuat creşterea şi în mai, pentru a şasea lună consecutiv, ajungând la un nivel de 16,1% din total, faţă de 15,8% în martie şi circa 14% la finele anului trecut, conform datelor companiei de cercetare Novel.
Un bărbat din Reșița a fost prins de polițiștii din Timiș în timp ce transporta cu autoturismul aproape 1.000 de pachete de țigări cu timbru de Serbia. Contrabandistul s-a ales cu dosar penal, iar țigările au fost confiscate.
Peste 200 de pachete de țigări și aproape 20 de litri de alcool cu timbru de Serbia au fost descoperite de polițiști într-un autoturism care circula pe ruta Deta Timișoara. Autoturismul a fost oprit în trafic, vineri după-amiază. Bunurile au fost confiscate, iar proprietara riscă o amendă cuprinsă între 20.000 şi 100.000 lei.
Polițiștii de frontieră de la Moravița au găsit, sâmbătă dimineața, peste 200 de litri de alcool și peste 550 de pachete de țigări de contrabandă în bagajele a două femei, care urmau să plece cu autobuzul spre Timișoara, respectiv Arad. Produsele cu timbru sârbesc urmau să fie comercializate pe piața neagră din cele două municipii.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Stadiul fizic al execuției este de peste 95%. În această perioadă, constructorii fac ultimele ajustări.
Mapamond
Între zilele de 14 şi 25 mai 2024 are loc ediția cu numărul 77 a Festivalului de Film de la Cannes.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dacă tot vine 1 iunie, ziua copiilor, haideți cu ai voștri la Pingu Toys, din ERA Shopping Park să alegeți ceva drăguț pentru ei!
Mapamond
Premierul al Slovaciei Robert Fico a fost împușcat și transportat la spital.
Mapamond
Cinci tineri urmează să compară marţi în faţa justiţiei belgiene, în cadrul unei anchete pentru asasinat, bănuiţi că au aruncat de pe un pod un capac de canal care a ucis un camionagiu român, a indicat luni parchetul din Namur (centru), transmite AFP.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cauți o destinație plină de veselie și culoare, pentru evenimentele voastre private?
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până la miezul nopţii pe două râuri de pe raza judeţului Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bihorean de 21 de ani a fost condamnat de Tribunalul Bihor la 3 ani de închisoare, cu suspendarea executării pe un termen de supraveghere de 4 ani, pentru trafic de droguri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Miercuri, 15 mai, la ora 12:00 a avut loc deschiderea Târgului de carte Gaudeamus în Piața Unirii din Oradea.
Stiri Inter(Nationale)
O tânără de 24 de ani s-a întins marți după-amiază, aproape dezbrăcată, pe șalupa Poliției Locale Timișoara. Polițiștii locali aflați în patrulare prin zonă au observat-o. Aceasta era vizibil incoerentă, iar după o scurtă vizită la sediul poliției locale, a fost predată polițiștilor de la IPJ Timiș.