Acţiunile desfăşurate de grupurile de fani ai bicicletelor din Lugoj au continuat duminică. Peste 200 de persoane au pedalat pe un traseu prestabilit în municipiul de pe Timiş. Pe traseu au fost montate mai multe steguleţe realizate de elevi şi copii.
Reorganizarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş presupune nu doar reducerea unor posturi de asistenţi maternali profesionişti, ci şi înfiinţarea unor servicii noi. Astfel, din 2013, la Sinersig va funcţiona Centrul de recuperare şi reabilitare pentru adulţi, iar în cadrul DGASPC Timiş vor funcţiona un nou Birou de adopţii şi postadopţii, dar şi Serviciile de management caz pentru copil şi pentru adult.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara a dispus începerea urmăririi penale față de trei bărbați din Târgul-Mureș, suspectați pentru înșelăciune. Cei trei au promis mai multor persoane din Timiș locuri de muncă, pentru care le-au cerut anumite sume de bani. Valoarea banilor adunați se ridică la suma de peste 15.000 de lei.
Reprezentanții Alianței România Dreaptă au depus plângeri la Poliție după ce mai multe afișe și corturi electorale ale candidatului lor de pe Colegiul 1 pentru Camera Deputaților din Timișoara, Cornel Sămărtinean, au fost rupte sau mâzgălite în această săptămână. Democrat-liberalii cred că nu este vorba de cazuri izolate, ci de o acțiune de vandalizare bine pusă la punct.
Casieriile Enel Energie din judeţul Timiș vor fi închise vineri, 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, zi liberă legală, urmând ca activitatea să fie reluată de luni, 3 decembrie, conform programului obișnuit de lucru, de la ora 8.00 la ora 16.00. Persoanele care vor neapărat să-şi achite facturile la sfârşitul săptămânii pot apela la modalităţile alternative de plată.
powered by Surfing Waves
Cultură
A doua ediție a evenimentului „Higheghe și vin”, organizată de Centrul de Cultură al Județului Bihor cu sprijinul Consiliului Județean Bihor, s-a încheiat după patru întâlniri dedicate muzicii, dansului și portului popular.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 26 de ani, din Poclușa de Barcău, a fost arestat de Tribunalul Bihor într-un dosar în care DIICOT Oradea a formulat acuzații de viol asupra unei adolescente de 14 ani și trafic de minori.
Cultură
Filmul va fi proiectat simultan în ambele locații Cinema Palace din Oradea.
BIHON Sport local
Un interesant turneu internațional de old-boys se va desfășura vineri, 23 octombrie, începând cu ora 16:00 pe terenul sintetic de la Complexul Perla din Băile 1 Mai.
Cultură
Concertul de la BT Arena va fi singurul concert din România în cadrul turneului european.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Conform unei postări pe pagina de socializare, primarul orașului Valea lui Mihai a anunțat un prim rezultat din combinarea activității de verificare în teren și utilizarea unei drone în combatarea depozitării ilegale de deșeuri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Șapte depășiri neregulamentare au fost constatate de polițiștii bihoreni în timpul unei acțiuni desfășurate pe DN1, marți, 20 octombrie. Două dintre manevrele periculoase au fost surprinse cu ajutorul unei drone, în localitatea Tileagd.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De la pasiunea pentru bucătăria italiană și experiențele trăite în restaurante din întreaga Europă, la un loc devenit familiar pentru orădeni, Via29 sărbătorește un deceniu de activitate cu o surpriză pe măsură.