Marţi seara, în sala multifuncţională a Consiliului Judeţean Timiş are loc un nou concert special.
Poluarea aerului în Timişoara şi localităţile din judeţul Timiş este în creştere. Aceasta este concluzia ultimei întâlniri a Comisiei de monitorizare a calităţii aerului, care a avut loc marţi, la Prefectura Timiş. După ce mai multe luni staţiile de monitorizare amplasate în Timişoara şi judeţ nu au înregistrat nicio depăşire a normelor acceptate, în ultima săptămână şi jumătate acestea au înregistrat o creştere semnificativă a valorilor acceptate.
Cu ocazia Zilei Europene a Justiției Civile, porțile Tribunalului Timiș vor sta deschise pentru toți timișorenii care sunt interesați de activitatea instituției. Toți elevii și studenții care doresc să facă o carieră de magistarat și care doresc să afle mai multe amănunte despre activitatea instanței sunt așteptați între orele 09:00 și 13:00.
În doar câteva ore, doi șoferi s-au ales cu dosare penale, pentru nerespectarea regulilor de circulație. Unul dintre șoferi a fost prins la volan având o alcoolemie de aprope unu la mie, iar celălalt a fost prins la volan deși nu avea permis de conducere.
Struguri, ulcele de vin, muzică şi o „cifră magică” decretată de Tudor Creţu: 108. Aşa a început, luni seara, aniversarea Bibliotecii Judeţene Timiş, în Bastionul Cetăţii.
powered by Surfing Waves
România
Pasagerii care și-au cumpărat bilete de avion la AnimaWings pentru următoarele săptămâni trebuie să își verifice rezervările și să urmărească notificările primite de la companie.
Cultură
A doua ediție a evenimentului „Higheghe și vin”, organizată de Centrul de Cultură al Județului Bihor cu sprijinul Consiliului Județean Bihor, s-a încheiat după patru întâlniri dedicate muzicii, dansului și portului popular.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 26 de ani, din Poclușa de Barcău, a fost arestat de Tribunalul Bihor într-un dosar în care DIICOT Oradea a formulat acuzații de viol asupra unei adolescente de 14 ani și trafic de minori.
Cultură
Filmul va fi proiectat simultan în ambele locații Cinema Palace din Oradea.
BIHON Sport local
Un interesant turneu internațional de old-boys se va desfășura vineri, 23 octombrie, începând cu ora 16:00 pe terenul sintetic de la Complexul Perla din Băile 1 Mai.
Cultură
Concertul de la BT Arena va fi singurul concert din România în cadrul turneului european.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Conform unei postări pe pagina de socializare, primarul orașului Valea lui Mihai a anunțat un prim rezultat din combinarea activității de verificare în teren și utilizarea unei drone în combatarea depozitării ilegale de deșeuri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Șapte depășiri neregulamentare au fost constatate de polițiștii bihoreni în timpul unei acțiuni desfășurate pe DN1, marți, 20 octombrie. Două dintre manevrele periculoase au fost surprinse cu ajutorul unei drone, în localitatea Tileagd.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De la pasiunea pentru bucătăria italiană și experiențele trăite în restaurante din întreaga Europă, la un loc devenit familiar pentru orădeni, Via29 sărbătorește un deceniu de activitate cu o surpriză pe măsură.