Directorii grădinițelor săptămânale și ale celor cu program prelungit pot beneficia de o nouă hotărâre de Guvern care prevede că, pentru a se putea ocupa mai bine de managementul grădiniței pe care o conduc, vor fi scutiți de la norma didactică de 20 de ore.
În 15 ianuarie 2013, la Timişoara va avea loc unul dintre cele mai spectaculoase evenimente artistice ale sezonului, care îi va da publicului ocazia sa admire celebrul Ansamblu de Stat al Baletului pe Gheaţă din St. Petersburg.
CFR Călători introduce noi staţii în traseul a două trenuri InterRegio. Măsura a fost luată ca urmare a solicitărilor din partea pasagerilor. Noile opriri vor deveni funcţionale din data de 10 ianuarie.
Aproximativ 150 de timişoreni s-au strâns, miercuri seara, în faţa Casei Muhle, pentru a protesta împotriva distrugerii cunoscutului imobil-monument istoric.
Impozitele şi taxele locale nu vor fi indexate cu 16,05% în Timişoara, rămânând la acelaşi nivel ca anul trecut, a anunţat primarul Nicolae Robu, după ce Guvernul a aprobat, miercuri, ordonanţa prin care lasă decizia de a creşte dările la latitudinea autorităţilor locale.
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
A 21-a victorie în campionat a fost obținută duminică seara în compania echipei CSM Târgu Mureș.
Cultură
Piesele din concert au fost reorchestrate special pentru două chitare și două voci.
Cultură
Concertul a făcut parte din Turneul național de Paște al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, care se desfășoară în cinci orașe din România: Timișoara, Oradea, Cluj-Napoca, Sibiu și București.
Cultură
214 spații, 138 de localități și 682 de coruri au participat la una dintre cele mai ample mobilizări culturale dedicate mediului din România.
BIHON Sport local
Vicecampion mondial de muay thai, versiunea ISKA, atât la categoria -35 kg cat si la -40 kg pe când avea 12 ani, la Munchen, orădeanul Beniamin Iluț a luptat sâmbătă pe stil K1 în gala „Elite Fighting Championship”, desfășurată la Constanța.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procurorii DIICOT Oradea au finalizat ancheta și au dispus trimiterea în judecată a trei tineri cu vârste între 18 și 24 de ani, prinși în urmă cu o lună și jumătate în timp ce încercau să plaseze droguri „cristal” în valoare de 13.000 de lei.
Bihon CSM Oradea
În cadrul etapei a 26-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin, orădenii se duelează cu CSM Târgu Mureș, duminică, 29 martie, de la ora 20:30, la Arena Antonio Alexe.
România
Mircea Lucescu continuă să aibă probleme de sănătate. Potrivit unor surse, selecționerul a leșinat în timpul ședinței tehnice de pregătire a meciului amical cu Slovacia.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Balc a inaugurat recent o stație de autobuz modernă și inteligentă, menită să ofere mai mult confort și siguranță pentru călătorii care folosesc transportul public.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prevăzut inițial să se realizeze anul trecut, proiectul de montare a unui ascensor exterior la Ambulatoriul Spitalului Municipal „Dr. Pop Mircea" din Marghita a fost reluat și va fi finalizat în maximum patru luni, după ce finanțarea va fi asigurată de către Ministerul Dezvoltării. Valoarea totală a investiției este de 700.000 de lei.