Nicio săptămână fără şoferi amendaţi de Poliţia Locală la Timişoara. Agenţii au aplicat în ultima săptămână peste 180 de sancţiuni, în valoare de aproape 36.000 de lei, cele mai multe pentru ignorarea indicatoarelor rutiere şi parcarea autovehiculelor în locuri nepermise.
Zeci de timișoreni și-au demonstrat încă o dată indisciplina în trafic, miercuri dimineața, când, din cauza ceței, vizibilitatea a fost foarte scăzută, iar șoferii au circulat cu farurile stinse. Cei care vor fi prinși riscă amenzi de peste 500 de lei și patru puncte penalizare.
Peste 15 cupluri de părinţi sau viitori părinţi au participat duminică seara la întâlnirea cu specialiştii Şcolii mamei Junior, în librăria Cărtureşti din Iulius Mall Timişoara.
Timişorenii au semnat cu aplauze fierbinţi pactul cu Opera, căci Mefisto le-a furat, irezistibil, sufletele şi le-a pus, vreme de aproape cinci ore, în mâinile unuia dintre cei mai fascinanţi artişti lirici ai acestei epoci: basul italian Roberto Scandiuzzi. Prezenţa sa pe scena Operei din Timişoara a făcut din deschiderea stagiunii 2012/2013, cu premiera operei Faust, o seară paradisiacă pentru îndrăgostiţii de operă ai urbei.
Un eveniment pentru super-eroii pe biciclete. Asta îi aşteaptă pe timişoreni în duminica de 21 octombrie, când este programată „Numărătoarea de Toamnă” a bicicliştilor la Timişoara. Toată lumea este aşteptată la o plimbare pe două roţi prin oraş şi apoi la ateliere cu tematică ciclistă la strada Mărăşeşti. Campania „Verde pentru Biciclete” împlineşte 4 ani.
powered by Surfing Waves
România
O casă, un apartament sau un teren poate rămâne ani întregi pe numele unei persoane decedate dacă moștenitorii nu au deschis succesiunea.
România
Comisiile juridică și de constituționalitate ale Camerei Deputaților, reunite luni, au dat raport favorabil propunerii legislative pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, proiect reexaminat în urma unor decizii ale Curții Constituționale.
România
Accidentele, depășirile periculoase, șoferii agresivi și alte incidente din trafic ajung tot mai des să fie surprinse de camere de bord sau de telefoane.
România
O decizie privind nivelul salariului minim nu poate fi luată în acest moment, termenul pentru prezentarea raportului care va fundamenta nivelul acestuia fiind 20 octombrie, a declarat marți ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Dragoș Pîslaru, în contextul protestului organizat de sindicate în fața ministerului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 26 august.
BIHON Sport local
Redacția Bihon.ro a fost contactată recent de părinții a două poloiste orădene - Sara Dumitru și Francesca Sîvu - care și-au exprimat indignarea cu privire la tratamentul la care sunt supuse fiicele lor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Decizia Primăriei Oradea de a amâna cu aproximativ o oră aprinderea iluminatului public a declanșat un val de nemulțumiri în mediul online.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii bihoreni au fost mobilizați în cursul după - amiezii zilei de marți, 25 august pentru stingerea a trei incendii de pădure, care se manifestă în Valea lui Mihai, Corbești și Șauaieu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 41 de ani, din județul Mureș, a fost condamnat, marți, de Judecătoria Oradea la 4 ani, 2 luni şi 16 zile închisoare într-un dosar în care a fost anchetat pentru că a amenințat-o cu moartea pe o procuroare care l-a cercetat anterior pentru furt.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Întreruperea furnizării apei calde se va face începând de miercuri, 26 august, ora 8:00.