Atacantul bihorean George Puşcaş (21 de ani) se numără printre jucătorii chemaţi de selecţionerul Daniel Isăilă pentru meciul din deplasare cu repretentativa de tineret a Elveţiei.
România, Elveţia, Andorra şi Insulele Feroe se vor lupta pentru calificare la Oradea.
Atacantul bihorean George Puşcaş (19 ani) de la FC Bari (Serie B, Italia) se află pe lista jucătorilor convocaţi de selecţionerul Cristian Dulca la lotul de tineret.
Până duminică se mai fac înscrieri pentru Salonul Naţional de Inventică şi Creaţie Ştiinţifică pentru Tineret.
Săptămâna trecută, la Oradea şi în alte nouă oraşe s-au ţinut conferinţe pentru susţinerea în Parlamentul României a introducerii unei iniţiative legislative europene, venite în sprijinul tinerilor europeni. Organizatori: PES Activists România, Liga Studenţilor Social Democraţi şi TSD.
powered by Surfing Waves
FC Bihor
După al treilea eșec consecutiv suferit în play-off, 1-3 cu FC Bihor Oradea, oficialii clubului Chindia Târgoviște au anunțat încheierea colaborării cu antrenorul Ilie Poenaru.
Educație
Zece elevi din Bihor au participat, timp de patru zile, la ateliere de poezie și desen, în cadrul unui proiect derulat de Rotary Club Oradea Art Nouveau.
Educație
Cei 10 elevi care au reprezentat județul Bihor la Olimpiada Națională de Geografie, desfășurată la Hunedoara în perioada 5-10 aprilie, au obținut peste 81 de puncte, clasând județul printre cele mai bune din țară.
BIHON Sport local
Etapă fastă pentru echipele bihorene care activează în Liga 3, Seria 8. Toate trei au câștigat meciurile susținute vineri, 10 aprilie, fără să primească gol. Înaintea debutului meciurilor au fost ținute momente de reculegere în memoria fostului selecționer Mircea Lucescu.
Cultură
Satul Drăgoteni a primit „Specializarea Patrimoniu Cultural Imaterial” pentru organizarea festivalului.
FC Bihor
FC Bihor Oradea a reușit cel mai bun joc susținut în faza a doua a campionatului, a marcat de trei ori și s-a întors cu toate punctele de la Chindia Târgoviște, o contracandidată la locul de baraj.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihorul traversează o răcire bruscă a vremii înainte de Paște, cu valori sub zero și peisaje de iarnă în zonele montane.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a pronunțat, joi, sentința în cazul a patru cupluri de părinți care și-au pus 11 copiii minori să cerșească în zone comerciale din Oradea, Arad, Timișoara și Beiuș.
1
Economic
Ministerul Finanțelor anunță punerea la dispoziția contribuabililor a rapoartelor cu datele fiscale precompletate pentru Declarația Unică, începând din această săptămână.
FC Bihor
Fără victorie de cinci etape și fără gol marcat în play-off, FC Bihor Oradea joacă vineri, 10 aprilie, din nou la Chindia Târgoviște, acolo unde a pierdut cu 0-1 în 1 martie. „Roș-albaștrii” speră să depășească perioada mai nefastă, mai ales că întâlnesc cel mai accesibil adversar din play-off.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În prezent, în anumite stații de alimentare, prețul benzinei standard a coborât sub pragul de 9 lei pe litru, în timp ce motorina standard se vinde în unele zone la 9,67 lei/litru după încă o scădere de aproximativ 35-40 bani/l.