Propunere pentru prelungirea protocolului de colaborare
între Judeţul Timiş şi FC
Timişoara. La următoarea şedinţă a
Consiliului Judeţean Timiş, aleşilor li se
va solicita să voteze extinderea acordului semnat anul
trecut cu societatea Politehnica 1921 Ştiinţa
Timişoara & Invest SA.
Liderul campionatului, Dinamo, a învins,
duminică, pe FC Timişoara, scor 3-1,
într-un meci din etapa a 31-a a Ligii I, şi se
menţine pe primul loc, cu 65 de puncte, la două
puncte de Unirea Urziceni, care va fi următorul
adversar.
Angajaţii firmelor timişene sunt invitaţi
să facă sport. Duminică, 17 mai, va avea loc
la Timişoara, ca în fiecare an, „Crosul
Firmelor“. Pe distanţe de 3 şi 5 km,
evenimentul îşi propune să
susţină plăcerea angajaţilor firmelor
din judeţ de a întâlni oameni simpatici,
parteneri şi colegi, dar şi creşterea
unităţii în rândul angajaţilor
acestor firme.
Weekend-ul acesta va fi cu siguranţă unul pe
placul studenţilor. Lună Amară vine la
Timişoara să îşi lanseze ultimul
album, Horia Roman Patapievici va vorbi la Universitatea de
Vest despre incultura românească, în
clubul Sauvage va avea loc un party pentru comunitatea gay,
iar fiecare seară se va încheia cu o petrecere
pe ritmuri electronice. Toate, în cadrul StudentFest.
Partea cea mai bună? Intrarea va fi liberă la
toate evenimentele!
Primăria Timişoara vrea să modifice şi
să completeze regulamentul de parcare în sistem
TelPark, la propunerea ADP. Principala noutate vizează
limitarea staţionării în zona
centrală. Timişorenii sunt chemaţi,
săptămâna viitoare, să-şi
spună părerea despre acest proiect de
hotărâre.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incendiu de amploare, joi după-amiază, 8 octombrie, pe strada Bariei din Oradea, în zona în care se construiesc noile poduri CFR peste Criș.
FC Bihor
FC Bihor Oradea revine în campionat după o pază de trei săptămâni, iar duminică, 11 octombrie, se va duela cu FC Bacău, de la ora 15:45, pe Stadionul Iuliu Bodola.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Încă un polițist de frontieră din Bihor este investigat de procurori în legătură cu șpăgile care ar fi fost cerute de agenți de la șoferi care tranzitau punctele de trecere Borș I și II, pentru a nu-i sancționa pentru contravenții inventate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A început așternerea primului strat de asfalt în pasajul subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea. Structura rutieră a pasajului va avea, la final, două straturi de asfalt, cel de-al doilea urmând să fie așternut în perioada următoare. Stadiul lucrărilor la pasaj a ajuns la 95%. Pasajul are o lungime totală de 207 metri.
Bihon CSM Oradea
Capitala Azerbaidjanului, Baku, găzduiește în aceste zile ediția 2026 a Campionatului Mondial de judo individual pentru seniori. Din păcate, judoka tricolori au avut până acum evoluții modeste.
FC Bihor
În cadrul conferinței de presă de joi premergătoare meciului FC Bihor – FC Bacău, care se va desfășura duminică, de la ora 15:45, pe Stadionul Iuliu Bodola, am aflat că trei dintre jucători din compartimente diferite nu mai intră în vederile antrenorului Lincar.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a hotărât, joi, condamnarea la 3 ani și 7 luni de închisoare, cu executare, a lui Tudor George Lețu, de 44 de ani, din Oradea, inculpat pentru trafic de droguri de mare risc și deținerea unor astfel de substanțe ilegale pentru consumului propriu.
Cultură
Vernisajul expoziției are loc sâmbătă, 10 octombrie, la Secția Muzeul Orașului Oradea. Vor fi expuse 36 de uniforme și 192 de piese de acoperit capul.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Elevii din România vor avea o vacanță de iarnă de 19 zile în anul școlar 2026-2027, potrivit structurii aprobate de Ministerul Educației și Cercetării. Cursurile din al doilea modul se vor încheia pe 22 decembrie 2026, iar revenirea la școală este programată pentru 11 ianuarie 2027, după sărbătorile de iarnă.
Cultură
Certificarea a fost primită de la Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului şi este valabilă trei ani.