Promovabilitatea la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat a crescut de la 22, 31% la 22, 94%, în judeţul Bihor, în urma contestaţiilor, potrivit datelor comunicate de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor.
Peste 900 de elevi din Bihor au susţinut, vineri, ultima probă a examenului de bacalaureat. Subiectele au fost destul de grele, iar supravegherea a fost strictă şi la sesiunea din toamnă, potrivit elevilor.
14 candidați din Bihor au fost eliminați, ieri, din examenul de bacalaureat pentru tentativă de fraudă, în ciuda avertismentelor făcute constant de reprezentanții Ministerului Educației și Inspectoratului Școlar Județean Bihor, dar și a numărului mare de eliminați din prima sesiune a examenului.
În cadrul conferinţei de presă de marti, primarul Ilie Bolojan a prezentat programul plantărilor din această toamnă.
A venit toamna si odata cu ea noile tendinte de sezon. Schimba machiajul! Astazi Mayra a pregatit pentru tine cinci dintre ele.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoatea Loredana Doseanu, care activează în prezent în cadrul Secției I Civilă a Curții de Apel Oradea, a obținut promovarea la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Economic
Reducerea accizei la motorina standard se menține și în a doua jumătate a lunii octombrie 2026.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai mulți orădeni care au ajuns în Parcul Brătianu au ținut să își exprime, pe rețelele de socializare, nedumerirea față de lucrările care se mai realizează în respectivul parc, care a trecut printr-un amplu proces de reabilitare.
2
BIHON Sport local
Baza Tineretului din Oradea a reintrat de miercuri în circuitul meciurilor de fotbal și minifotbal, după lucrările de înlocuire a suprafeței sintetice și introducerea iluminatului nocturn cu leduri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O locuință din Valea Mare de Criș, comuna Borod, a fost mistuită de flăcări, după ce proprietarul a încercat să stingă incendiul pe cont propriu, fără a solicita imediat ajutorul pompierilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii județeni bihoreni au aprobat, în ședința extraordinară din 15 octombrie, două hotărâri care vizează digitalizarea administrațiilor publice locale din județ.
Economic
O clientă a Raiffeisen Bank va recupera zeci de mii de lei pierduți în urma unei fraude informatice, după ce a obținut o decizie definitivă favorabilă în instanță.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel Oradea a pronunțat hotărârea definitivă în cazul a 5 bărbați din Bihor și Maramureș, printre care doi consultanți financiari – Christian Erich Hornung și Ioan Doru Cotoroi -, un proiectant din Oradea și doi reprezentanți ai unor firme din Oradea și Baia Mare, inculpați într-un dosar de „aranjare” a unor contracte de lucrări în trei comune din Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„Avem vaccin antigripal”, anunța miercuri, 14 octombrie, reclama care se tot repeta pe monitorul din fața ghișeului unei farmacii de pe strada Republicii din Oradea.