Vineri dimineața, drumul nu este încă deschis circulației rutiere. Directorul Regionalei Cluj a CNAIR, Radu Băruță declară că sunt șanse mari ca drumul să fie redeschis în cursul zilei de vineri.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza unui accident rutier în care au fost implicate două tiruri și o autoutilitară, circulația pe DN1 (E60) Cluj-Napoca – Oradea a fost oprită pe ambele sensuri la km 530+500 de metri, în zona localității clujene Poieni.
Cu ocazia manifestărilor dedicate Zilei Oraşului, vineri 12 octombrie, între orele 12.00 şi 14.00 respectiv 19.45 şi 20.30 se închide parţial circulaţia autovehiculelor în centrul oraşului.
powered by Surfing Waves
FC Bihor
După două eșecuri cu 0-3 și 0-2, CSL Ștefănești a pierdut la un scor și mai mare a treia deplasare din acest sezon, scor 0-4 la FC Bihor Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier s-a produs pe Podul Decebal din Oradea, în noaptea de sâmbătă, 29 august, spre duminică, 30 august.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Începând de luni, 31 august, între orele 10:00 și 21:00, temperaturile vor fi deosebit de ridicate în Crișana, Banat, Maramureș, vestul Transilvaniei, vestul și sudul Olteniei, precum și în sud-vestul Munteniei. Local, va fi caniculă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un motociclist de 61 de ani din Ungaria a murit după ce a pierdut controlul pe DJ 764D, între Bratca și Damiș, și a căzut circa 30 de metri.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Beiuș a hotărât să-l oblige pe Andrei George Pirtea, bărbatul de 38 de ani, din Poienii de Jos, ca după executarea pedepsei de 3 ani de închisoare care i-a fost aplicată pentru că a spânzurat un câine, să muncească 120 de zile în folosul comunității.
1
FC Bihor
Fostul mare internațional român Gheorghe Popescu, în prezent președinte al clubului Farul Constanța, s-a aflat recent la Oradea, cu prilejul meciului din play off-ul Cupei României, cu FC Bihor. Gică Popescu ne-a acordat un interviu în exclusivitate.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A vrut să fure o mașină, dar a apăsat din greșeală pe claxon și l-a alertat pe proprietar.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Realizarea viitorului Parc de Specializare Inteligentă (PSI) din comuna Tinca a intrat într-o nouă etapă, după ce primăria a obținut o finanțare nerambursabilă de 200.000 de euro prin ADR Nord Vest pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic. Documentațiile sunt necesare pentru pregătirea investiției și pentru accesarea ulterioară a fondurilor necesare construirii parcului.
Economic
Crescătorii de porci și bovine ar putea beneficia de sprijin financiar de până la 50.000 de euro pe fermă, după ce președintele Nicușor Dan a promulgat, luni, 24 august, cele două legi care instituie schemele de ajutor de stat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Șoimi continuă investițiile în infrastructura rutieră, cu lucrări care vizează atât construirea unor poduri noi, care vor completa modernizarea mai multor drumuri comunale.