Numele de domeniu „Ebola.com”, cumpărat în 2008 de către un antreprenor vizionar pe nume Jon Schultz, a fost vândut vineri cu peste 200 000 de dolari.
Amazon va deține platforma pentru jocuri Twitch în schimbul sumei de 970 de milioane de dolari, potrivit celor două companii.
BCR a semnat, în iulie, o tranzacţie de 1 miliard de lei pentru vânzarea unui pachet de credite neperformante, acordate companiilor şi garantate, în principal firme debitoare în insolvenţă sau executare silită, către un consorţiu de investitori străini şi linii de finanţare disponibile aferente, informează Mediafax.
Cel mai important complex de clădiri de birouri din Timişoara a fost achiziţionat de fondul sud-african de investiţii, New Europe Property Investments (NEPI). Omul de afaceri Ovidiu Şandor, cel care a fost iniţiatorul şi antreprenorul care a pus la punct şi ridicat proiectul celor cinci clădiri din Piaţa 700 va asigura în continuare managementul afacerii, până în 2015.
Dacă nu aţi ştiut, CJT avea (indirect) un
hotel la malul mării! Aceasta până acum
câteva zile, de când Consiliul Judeţean
Timiş nu mai deţine acţiuni la un hotel din
staţiunea Neptun. Un pachet de peste 96% din capitalul
social al companiei Covasna Estival 2002 din Neptun a fost
vândut pe piaţa Rasdaq pentru suma de 5,27
milioane lei.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Radu Vasile Tolksdorf, bărbatul de 42 de ani, din Oradea, inculpat pentru că, în 2023, a încercat să dea foc unei locuințe din Ștei, iar după câteva luni a provocat un incendiu în care au ars trei mașini și o patiserie din același oraș, a obținut reducerea pedepsei la Curtea de Apel Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Odată cu apropierea sezonului rece, pentru cei aproximativ 70.000 de consumatori din Oradea și Sânmartin racordați la sistemul centralizat de încălzire apar, ca în fiecare an, întrebări legate de prețul energiei termice, furnizarea apei calde și eventualele probleme care ar putea apărea în rețea pe timpul iernii.
România
Furnizorii de energie electrică și gaze naturale vor fi evaluați public de ANRE în funcție de modul în care gestionează reclamațiile clienților.
România
Banii strânși de români în fondurile de pensii private continuă să crească într-un ritm spectaculos. Activele fondurilor de pensii administrate privat au ajuns la 237,4 miliarde de lei la finalul lunii iunie 2026, cu 39% mai mult decât în urmă cu un an, potrivit celor mai recente date publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Programul complet Festifall 2026. Evenimentul se va desfășura în perioada 9 - 11 octombrie, în mai multe zone ale orașului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incendiu de amploare, joi după-amiază, 8 octombrie, pe strada Bariei din Oradea, în zona în care se construiesc noile poduri CFR peste Criș.
1
FC Bihor
FC Bihor Oradea revine în campionat după o pază de trei săptămâni, iar duminică, 11 octombrie, se va duela cu FC Bacău, de la ora 15:45, pe Stadionul Iuliu Bodola.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Încă un polițist de frontieră din Bihor este investigat de procurori în legătură cu șpăgile care ar fi fost cerute de agenți de la șoferi care tranzitau punctele de trecere Borș I și II, pentru a nu-i sancționa pentru contravenții inventate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A început așternerea primului strat de asfalt în pasajul subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea. Structura rutieră a pasajului va avea, la final, două straturi de asfalt, cel de-al doilea urmând să fie așternut în perioada următoare. Stadiul lucrărilor la pasaj a ajuns la 95%. Pasajul are o lungime totală de 207 metri.
1