De la erupția vulcanului Etna în 1974, la tsumani-ul din Japonia în 2011, de ziua de 11 martie se leagă o serie de evenimente nefaste.
Facebook creează opțiunea Safety Check pentru ca utilizatorii să îi poată verifica pe cei dragi sau să obțină actualizări de la aceștia în caz de dezastre sau situații de criză.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Următoarele două săptămâni vor fi marcate de alternanțe între zile călduroase și perioade cu instabilitate atmosferică. După o răcire temporară în jurul datei de 9 iulie, valorile termice vor crește din nou, iar în sudul țării maximele vor putea ajunge până la 36 de grade, potrivit prognozei pentru intervalul 6-19 iulie, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„Evaluând ansamblul probelor administrate, judecătorul constată că prezenta cauză nu relevă situația unor persoane abandonate în condiții incompatibile cu existența umană, ci a unor persoane cărora li se asigurau, chiar într-un cadru neautorizat și insuficient raportat la exigențele legale, hrană, cazare, îmbrăcăminte, medicație și acces la servicii medicale, precum și efectuarea formalităților necesare în caz de deces.”
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O autoutilitară de 3,5 tone a luat foc luni, 6 iulie, pe strada Ovidiu Densușianu, pe centura Oradiei.
România
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, face apel la românii care circulă cu trenul să îi transmită direct problemele întâmpinate în călătoriile cu CFR.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Weekend-ul de distracție a continuat în Băile 1 Mai cu seara a treia și ultima din Waves Festival. Pe cele patru scene au urcat 20 de artiști, care au furnizat muzică pentru toate gusturile.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În perioada 4 -5 iulie, pompierii bihoreni au fost mobilizați pentru stingerea a opt incendii izbucnite în șapte localități din județ.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit informațiilor primite de la city managerul Primăriei Oradea, Sebastian Lascu, compania HiSky a notificat municipalitate cu privire la suspendarea, începând cu 1 iunie, a curselor aeriene pe ruta Oradea- Londra. Decizia nu menționează data până la care sunt suspendate cursele.
FC Bihor
Luni dimineața, delegația FC Bihor Oradea s-a îmbarcat în autocar cu destinația Rogla, locul unde este programat stagiul centralizat de pregătire în perioada 6-17 iulie.
Stiri Inter(Nationale)
Începând cu 1 iulie, toate autoturismele noi comercializate pe piața Uniunii Europene trebuie să fie proiectate astfel încât să permită montarea unui sistem de tip alcolock – un dispozitiv care împiedică pornirea motorului dacă șoferul este sub influența alcoolului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Asociația Româno-Germană Alsterdorf din Oradea și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor au lansat proiectul „ACASĂ în Comunitate – Parteneriat pentru locuire incluzivă și servicii comunitare pentru persoane cu dizabilități din Bihor”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de duminică, 5 iulie.