Sala de sport a Universităţii Oradea găzduieşte începând de vineri şi până duminică Memorialul Ioan Stănescu.
Departartamentul de Geografie, Turism şi Amenajarea Teritoriului a organizat luni ceremonia de decernare a titlului onorific de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea profesorului emerit Jean-Paul Carrière de la Universitatea „François-Rabelais” din Tours.
Departamentul de Psihologie al Universităţii din Oradea organizează marti, de la ora 11, în clădirea PractiPASS, workshop-ul intitulat „Importanţa autocunoaşterii în profesia de psihoterapeut”.
Fiindcă la primul tur de scrutin, desfăşurat marţi, nu s-a întrunit nici pe departe cvorumul necesar validării voturilor, joi a avut loc al doilea şi, totodată, ultimul scrutin pentru alegerile parţiale din cadrul Senatului Universităţii Oradea.
Din cauza lipsei de spaţiu acute din campusul Universităţii din Oradea (UO) şi în ciuda diligenţelor întreprinse de conf. univ. dr. Simona Trip, prorector responsabil cu managementul serviciilor studenţeşti şi sociale, sediul Studentocraţia, ziarul studenţesc online şi cel al Asociaţiei „Gheorghe Şincai” a studenţilor în Istorie a devenit acelaşi, şi-anume cel al redacţiei Studentocraţia.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier în care au fost implicați un pieton și o persoană care circula pe o trotinetă electrică s-a produs luni seara, 13 iulie, pe strada Făgărașului din Oradea.
Economic
Aproximativ 100 de experți contabili și contabili autorizați din județul Bihor au participat luni, 13 iulie, la evenimentul dedicat Zilei Naționale a Contabilului Român (ZNCR) 2026.
Bihon CSM Oradea
Fostul căpitan al Stelei, Tudor Andrei Fulea, a ales să joace pentru CSM Oradea. Este cel mai important transfer efectuat în această vară de vicecampioana României.
Educație
Inspectoratul Școlar Județean Bihor a remis un comunicat cu rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale la probele scrise ale examenului național de bacalaureat (sesiunea iunie - iulie 2026), după contestații. În Bihor au fost depuse 1.383 de contestații.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Șoferul, un bărbat în vârstă de 34 de ani, din localitatea Girișu de Criș a fost reținut de polițiști în cursul zilei de luni, 13 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul s-a petrecut în cursul după amiezii zilei de duminică, 12 iulie.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel București a respins, luni dimineață, cererea procurorilor DIICOT de a-i trimite în arest preventiv pe Viorel Pașca, soția sa, Florica Pașca, cei trei fii ai săi - Viorel-Emanuel, Abel-Timotei şi Daniel-Sabin - și pe Delia Păcală, coordonatoarea așezămintelor din Dumbrava.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii bihoreni au fost mobilizați în cursul zilelor de vineri și duminică, 10 și 12 iulie pentru salvarea a doi câini.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mobilizarea constructorilor pe lotul Biharia - Chiribiș al Autostrăzii Transilvania (A3) este considerată foarte bună.
Economic
Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bihor au desfășurat în luna iunie 2026 o amplă acțiune de control în domeniul siguranței alimentare și al sănătății animalelor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incendiul a izbucnit sâmbătă. 11 iulie în localitatea Ateaș, comuna Cefa.