Situaţie tot mai îngrijorătoare pentru clienţii băncilor din Timiş. Valoarea restanţelor înregistrate, mai ales la creditele în valută, creşte continuu iar în octombrie anul acesta aproape s-au dublat faţă de perioada similară a anului trecut.
Clienţii băncilor cu unităţi în judeţul Timiş se afundă tot mai mult în datorii la bănci. Sumele rămase neplătite la timp la credite sunt în continuă creştere, mai ales la contractele semnate în valută.
Un grup de regăţeni, majoritatea recidivişti, va fi judecat pentru tâlhărirea a 31.000 euro şi 9.000 lei.
Valoarea creditelor cu restanţe acordate populaţiei şi agenţilor economici s-a triplat anul trecut, ajungând la 7,84 miliarde lei (1,85 miliarde euro) la 31 decembrie 2009, creşterea fiind mai rapidă pe componenta în valută, arată datele publicate vineri de BNR.
BNR a publicat, de curând, datele cu privire la
comportamentul financiar al populaţiei şi
agenţilor economici la sfârşitul lunii
februarie 2009. După cum v-am obişnuit,
continuăm analizele şi interpretările
datelelor referitoare la credite, în general, şi
restanţe, în special.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Andrei Marozsan, profesorul de 47 de ani de la Școala Gimnazială din Curtuișeni, acuzat că ar fi agresat sexual și chiar ar fi violat-o pe o fostă elevă a sa, în vârstă de 14 ani, a cerut Judecătoriei Marghita să fie eliberat din arest, unde se află de 8 luni.
România
Un tribunal din Bruxelles a condamnat miercuri, în primă instanță, Polonia și România să plătească un sold restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech, în valoare de 1,3 miliarde de euro și, respectiv, 600 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al instanței, transmite AFP.
Cultură
Premiera videoclipului a avut loc miercuri, 1 aprilie, pe platformele de streaming.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 30 de ani, originar din Vârciorog, a fost arestat provizoriu pentru 15 zile de Curtea de Apel Oradea, după ce pe numele său a fost emis de autoritățile judiciare din Belgia un mandat european de arestare sub acuzația de furt.
BIHON Sport local
În perioada 28-29 martie la București s-a desfășurat faza finală a Campionatului Național de atletism în sală pentru copii U13 și U14.
Cultură
Pe simezele galeriei orădene expun nouă artiste fotograf din Ungaria.
România
O schimbare legislativă adoptată miercuri de Parlament modifică semnificativ modul în care este reglementat numele de familie după divorț.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Începând cu data de 1 aprilie, Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP) Girișu de Criș a fost desființat, în baza hotărârii adoptate de Consiliul Local în ședința din 13 februarie.
Economic
Platforma britanică de comerț online OnBuy a anunțat lansarea oficială în România, continuând strategia de expansiune rapidă pe piețele europene.
Educație
Departamentul de Ingineria Sistemelor Automate și Management din cadrul Facultății de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației (FIETI) are, de miercuri, 1 aprilie, încă un laborator nou și modern.