Polițiștii de frontieră de la Cenad au descoperit un autoturism marca Volkswagen Transporter care figura ca fiind furat din Franța. Autoturismul a fost confiscat pentru cercetări, iar șoferul este cercetat penal pentru furt.
Flux puternic de migranți la frontiera din vestul țării. Poilițiștii de frontieră au prins în ultimele 24 de ore 20 de persoane care au trecut ilega frontiera din Serbia în România și alte trei care au încercat să treacă ilegal în Ungaria. Cei 23 de transfugi sunt acum cercetați penal pentru trecere ilegală, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat în ultimele 24 de ore, trei grupuri de migranţi formate din cinci persoane, care se îndreptau dinspre Serbia spre România. În toate cazurile au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat.
Marţi în zori, un bihorean a fost prins circulând pe fâşia de frontieră de la Salonta fara permis. Poliţiştii de frontieră au relatat că în jurul orei 1:52, pe sensul de intrare în ţară de la Salonta a intrat o maşină Ford Galaxy înmatriculat în Italia.
powered by Surfing Waves

Bihon CSM Oradea

Etapa a 6-a a adus primul eșec pentru handbaliștii de la CSM Oradea în Divizia A
După cinci succese consecutive în campionat, CSM Oradea a contabilizat primul eșec în Seria C a Diviziei A la handbal masculin, duminică în Sala „Gheorghe Tadici” din Zalău. Pe locul 3, AHCS Dinamyc a reușit să învingă liderul cu 36-27 (15-14).

BIHON Sport local

Liga 4 Bihor: A șasea victorie fără gol primit reușită de Foresta Tileagd. „Vulturii” din Săcueni continuă să urce
Sâmbătă și duminică s-au jucat meciurile din etapa a 8-a din Liga 4 Bihor, în care ACS Vadu Crișului a suferit prima înfrângere din campionat pe terenul „vulturilor tineri” din Săcueni.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Un individ care a amenințat-o și a bătut-o pe o femeie în propria ei casă este căutat de Poliție
Un bărbat de 40 de ani, din localitatea bihoreană Ucuriș, este căutat de polițiștii din întreaga țară și figurează inclusiv pe lista celor dați în urmărire internațională pentru că se sustrage executării unei pedepse de 13 luni de închisoare pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. 1

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă: Începe contractarea serviciilor de alimentare cu apă în Apateu

BIHON CAO

Compania de Apă Oradea introduce livrarea apei cu cisterna în tot județul Bihor

BIHON CAO

Compania de apă continuă spălarea magistralelor: șapte localități din Bihor, afectate de întreruperi

BIHON Sport local

Cinci salontani au devenit campioni mondiali. România a câștigat toate cele 13 finale la fotbal-tenis
Naționala României a dominat Campionatul Mondial de Fotbal-Tenis din 2026, organizat sub egida Federației Internaționale de Fotbal-Tenis (FIFTA), la Complexul Sportiv „Lala Mustafa Paşa” din cadrul Universității Mediteranei de Est (EMU), în Famagusta - Gazimağusa (Cipru), în perioada 20-24 octombrie.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Ziua Armatei României, sărbătorită în Piața Unirii din Oradea. A fost prezent și fostul premier Ilie Bolojan
Ceremonia de depunere de coroane și defilarea detașamentului de onoare s-a desfășurat în cursul zilei de duminică, 25 octombrie, începând cu ora 12:30. 8

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Iluminat public modernizat în toate cele cinci sate din Căpâlna: investiție de aproape un milion de lei
Rețeaua de iluminat public din comuna Căpâlna urmează să fie modernizată printr-un proiect pentru care administrația locală a semnat contractul de finanțare cu Administrația Fondului pentru Mediu.

BIHON Sport local

35 de medalii la Cupa României. CS Wolf Oradea s-a clasat pe locul 2 în clasamentul general
Arena Antonio Alexe din Oradea a găzduit Cupa României la taekwon-do ITF pentru pre juniori, juniori si seniori, în perioada 16 -18 octombrie.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Drumuri asfaltate și 23 de locuri de parcare în Râpa. Investiții din bugetul local pentru infrastructura comunei Tinca
La sediul Primăriei Tinca a fost semnat, recent, contractul de execuție pentru modernizarea străzilor din satul Râpa, o investiție de peste 2,3 milioane de lei, cu TVA inclus.

BIHON Sport local

Orădeanul Roman Tanca s-a întors cu medalie de la „europenele” de judo masters
Orădeanul Tanca Roman a urcat pe podium la Campionatele Europene de Judo Veterani disputate la Portimao, în Portugalia.

Cultură

Actriţa Anamaria Marinca vine la Muzeul Țării Crișurilor, la proiecția filmului „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”
Festivalul Les Films de Cannes ajunge pentru prima dată la Oradea, între 29 octombrie și 1 noiembrie, la Muzeul Ţării Crişurilor şi la Cinema Palace.

România

Toți șoferii trebuie să cunoască această regulă despre RCA. Ce verifică Poliția
Șoferii din România nu sunt obligați să prezinte polița RCA în format tipărit atunci când sunt opriți de polițiști în trafic.