Daily Mail acuză vameşi unguri că ar cere „taxă” de la autocare cu români ce merg în Anglia să lucreze.
Vameșii de la Aeroportul „Traian Vuia” Timișoara au găsit în niște colete, sosite din Norvegia și Islanda, destinate unui agent economic din Oradea, aproape 150 de telefoane mobile, nedeclarate. Bunurile în valoare de aproximativ 25.000 de euro au fost confiscate, iar firma la care trebuiau să ajungă telefoanele a fost amendată.
Vameşii bihoreni au efectuat săptămâna trecută misiuni de control privind migraţia şi traficul ilegal de mărfuri.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Printre cei 36 de participanți la expediția din Piatra Craiului s-au aflat şi doi speologi din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Piața agroalimentară din Aleșd va trece printr-un amplu proces de modernizare.
FC Bihor
Triplă premieră realizată sâmbătă de FC Bihor. A câștigat prima dată în acest sezon în deplasare și tot în premieră pe terenul Dumbrăviței (unde a pierdut precedentele două întâlniri), plus că a reușit să lege două succese în actualul campionat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un incident petrecut la Judecătoria Beiuș, unde un bărbat judecat pentru șantaj i-a adresat cuvinte obscene și jignitoare procurorului de ședință, i-a adus individului încă o pedeapsă pe lângă cea pe care o execută în prezent pentru mai multe infracțiuni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Câteva cuvinte aruncate la nervi l-au costat scump pe un tânăr de 27 de ani, din localitatea Vintere, care a fost trimis în judecată pentru amenințare după ce i-a transmis unui bărbat că-i va tăia capul cu un fierăstrău mecanic.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Locuitorii satului Luncasprie vor putea utiliza noua capelă mortuară, a cărei sfințire a avut loc în prezența localnicilor, a reprezentanților administrației locale și județene, a preotului paroh și a reprezentanților comunității penticostale.
Economic
Ministerul Muncii pregătește modificarea listei sectoarelor de negociere colectivă, pentru a o pune în acord cu noua clasificare a activităților economice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
JOST Oradea își extinde echipa și scoate la concurs 50 de posturi de conducător auto pentru transport rutier de mărfuri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Doi tineri, în vârstă de 30 și 33 de ani, au fost surprinși de camerele de supraveghere în timp ce vandalizau un indicator rutier de pe strada Vasile Alecsandri din Oradea.
5
România
Pâinea, unul dintre cele mai consumate alimente din România, ar putea primi o definiție mai strictă printr-un proiect de lege aflat în dezbatere parlamentară.
Economic
Bihorul a început campania de plăți în avans pentru anul 2026 cu peste 15.000 de dosare autorizate. La nivel național, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat, în primele ore ale campaniei, peste 103.000 de fermieri, pentru o sumă totală de peste 124 de milioane de euro.