Cea de-a XV-a editie a Zilelor Revistei Familia, manifestare inclusa în programul Toamnei oradene, va debuta joi. Evenimentul se situeaza sub semnul unei duble sarbatori, aniversarea a 140 de ani de la întemeierea publicatiei si 40 de ani de aparitie neîntrerupta a actualei serii, cea de-a V-a.
Unul dintre evenimentele care au marcat cu un deosebit succes ziua de miercuri a fost expozitia presedintelui Foto Clubului „Nufarul”, Stefan Toth. Aglomeratie de VIP-uri la Foto Art 05.10.2005
Presedintele Clubului Fotografic Nufarul, Stefan Toth (A.FIAP), onoreaza programul Toamnei oradene cu o inedita expozitie de arta fotografica.
Participarea straina la „Varadinum Expo” creste de la an la an. Participarea internationala din anul acesta vine din Ungaria, Cehia respectiv Italia. Astfel, si în acest an, datorita numarului mare de firme din Ungaria, coorganizator al expozitiei este firma Körös Trade Kft din Békéscsaba - Ungaria.
Ultima mare manifestare expozitionalã a anului 2005 a Oradiei s-a deschis joi la Sala Sporturilor în prezenta a numeroase oficilitãti locale. „Varadinum Expo” - editia a IX si „Târgul gastronomic” - editia a IV îsi asteaptã vizitatorii pânã duminicã, inclusiv. Expo Varadinum 2005 I Expo Varadinum 2005 II Expo Varadinum 2005 III Expo Varadinum 2005 IV
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Hoț de fistic, prins în Oradea, după ce a fugit 2 ani de Poliție. Are de executat un an și 2 luni de închisoare
La aproape doi ani de la condamnarea sa definitivă, un bihorean condamnat la închisoare cu executare pentru furtul unor pachete de fistic și pus pe lista urmăriților național și internațional, a fost prins de polițiștii bihoreni.

România

Grevă masivă în Justiție, dosar medical digital și noi reguli pentru pensii. Ce schimbări îi așteaptă pe români
Septembrie 2026 aduce mai multe schimbări legislative și administrative importante în România, cu efecte în domenii precum sănătatea, justiția și protecția socială. Printre noutăți se numără măsuri de digitalizare, proteste în sistemul judiciar și schimbări așteptate de românii care au lucrat în străinătate.

Cultură

Angajații muzeelor din România amenință cu grevă generală, nemulțumiți de proiectul legii salarizării
Sindicatul acuză faptul că proiectul de lege nu corectează inechitățile salariale deja existente în muzee, ba chiar le adâncește.

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apa potabilă în Paleu și Săldăbagiu de Munte

BIHON CAO

CAO anunță întrerupere alimentării cu apă pentru zona străzilor Gheorghe Doja, Teleki Mihaly, Kabos Endre, Cartier Podgoria

BIHON CAO

Întrerupere alimentare cu apă Oradea, zona Republicii, Piața București, Ștefan cel Mare

România

Casa sau terenul rămas pe numele unei persoane decedate: cum se face succesiunea și ce trebuie să știe moștenitorii
O casă, un apartament sau un teren poate rămâne ani întregi pe numele unei persoane decedate dacă moștenitorii nu au deschis succesiunea. 1

România

Averile demnitarilor, din nou la vedere. Deputații au stabilit noua formă a declarațiilor după deciziile CCR
Comisiile juridică și de constituționalitate ale Camerei Deputaților, reunite luni, au dat raport favorabil propunerii legislative pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, proiect reexaminat în urma unor decizii ale Curții Constituționale.

România

Filmările din trafic, între probă pentru Poliție și riscul de a încălca dreptul la imagine. Ce trebuie să știe șoferii
Accidentele, depășirile periculoase, șoferii agresivi și alte incidente din trafic ajung tot mai des să fie surprinse de camere de bord sau de telefoane.

România

Pîslaru, despre protestele sindicatelor: „Salariul minim pentru 2027 nu poate fi decis de Guvernul interimar”
O decizie privind nivelul salariului minim nu poate fi luată în acest moment, termenul pentru prezentarea raportului care va fundamenta nivelul acestuia fiind 20 octombrie, a declarat marți ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Dragoș Pîslaru, în contextul protestului organizat de sindicate în fața ministerului.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Ce facem astăzi, 26 august, în Oradea?
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 26 august.

Mapamond

Cântăreața Dolly Parton, o legendă a muzicii country, a murit la vârsta de 80 de ani

BIHON Sport local

Scandal în poloul orădean. CS Crișul solicită plata indemnizațiilor de formare pentru poloistele care vor să plece la CSU Oradea
Redacția Bihon.ro a fost contactată recent de părinții a două poloiste orădene - Sara Dumitru și Francesca Sîvu - care și-au exprimat indignarea cu privire la tratamentul la care sunt supuse fiicele lor. 4

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Revoltă în online după ce orașul rămâne în beznă până la ora 22. „Faceți economie în altă parte, nu pe spinarea orădenilor!!!”
Decizia Primăriei Oradea de a amâna cu aproximativ o oră aprinderea iluminatului public a declanșat un val de nemulțumiri în mediul online. 19