Bodea Maria, de 31 de ani, din localitatea Văşad, comuna Curtuişeni, a plecat de la domiciliu la 2 octombrie 2013 şi nu a mai revenit. Femeia are înălţime 1,60 metri, 90 kilograme, faţă ovală, ten creol, ochi negri, păr lung, negru, purtat prins la spate, are câţiva pistrui sub ochi.
Un şofer şi pasagera lui au fost răniţi după ce s-au lovit cu maşina de o cruce din beton.
O femeie din Văşad a fost prinsă în flagrant de poliţiştii din Curtuişeni, după furt de sfeclă de zahăr.
powered by Surfing Waves
Marţi, 30 aprilie, ultima zi pentru „Art Oradea Festival”. Pentru concursul „Florica Ungur” înscrierile se încheie în 10 mai.
Adrian Madar, candidatul PSD la Primăria Oradea, și-a prezentat săptămâna trecută echipa cu care candidează.
În perioada minivacanței de 1 Mai și a Sărbătorilor Pascale, unitățile din subordinea Administrației Domeniului Public Oradea își ajustează programul pentru a veni în întâmpinarea dorințelor și nevoilor publicului.
Curtea de Apel Oradea a admis o cerere de sesizare a Curții Constituționale a României (CCR), formulată de Victor Micula și un alt inculpat în dosarul în care tânărul om de afaceri bihorean a fost condamnat în primă instanță la 2 ani de închisoare cu executare pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Anul acesta, Oradea sărbătorește Ziua Europei cu un spectacol extraordinar: “Lăutarii Altfel”.
1
Polițiștii din Bihor oferă cafea, apă și recomandări preventive șoferilor care se întorc acasă de Paști.
Luptătorul bihorean Adrian Maxim a urcat din nou în ring în Duminica Floriilor la gala „Transilvania Mix Kombat”, desfășurată în Sala Polivalentă din Bistrița.
Primăria Oradea prin Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională (DMPFI) a depus spre finanțare proiectul „Coridor de mobilitate urbană Decebal - Vladimirescu și achiziția a 8 autobuze electrice”, prin Programul Regional Nord - Vest 2021 – 2027.
Duminică, 28 aprilie, în jurul orei 22, pe strada Horea din Diosig, polițiștii bihoreni au tras pe dreapta un bărbat, localnic.
Polițiștii bihoreni au dat în urmărire națională doi orădeni condamnați definitiv la închisoare cu executare pentru că au șantajat un tânăr, căruia i-au cerut 15.000 de euro pentru o presupusă datorie.