În perioada următoare, Fiscul va identifica o soluţie pentru depunerea unui singur formular de către cei cu activităţi independente, iar plata să se facă o singură dată pe an şi nu anticipat.
Pentru sesiunea parlamentară ce debutează azi, 1 septembrie, co-preşedintele PNL Bihor, senatorul Gavrilă Ghilea, şi-a făcut o prioritate din modificarea Legii 416/2001, privind venitul minim garantat.
Data de 25 mai 2012 este termenul limită de depunere a declaraţiilor aferente veniturilor realizate în anul 2011. Documentele ce trebuie depuse sunt „Declaraţie privind veniturile realizate din România” formular 200, respectiv „Declaraţie privind veniturile realizate din străinătate” – formular 201.
Micii producatori de legume, fructe, flori, cereale si material lemnos vor plati impozit de 16% din veniturile nete. In continuare, sunt exceptati de la taxare crescatorii de animale si pasari, apicultorii si crescatorii de viermi de matase care nu vand catre colectori sau procesatori.
powered by Surfing Waves
România
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, s-a prezentat, marți, la sediul Secției militare din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, pentru a fi audiat de procurori.
Economic
Funcționarii au lucrat inclusiv în weekend, însă numărul fermierilor prezenți este mult sub așteptări. Peste 4.500 de cereri nu au fost încă depuse, iar în ultimele zile este necesar un ritm de peste 1.000 de dosare procesate zilnic pentru a evita pierderi semnificative de finanțare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Municipiului Oradea a semnat contractul de finanțare pentru proiectul de reabilitare a Grădiniței nr. 54, situată pe strada Aluminei nr. 100A, continuând astfel investițiile în infrastructura educațională și în modernizarea unităților de învățământ.
BIHON Sport local
Campioană pe plan județean, echipa de juniori U19 a Club Atletic Oradea a susținut duminică primul meci din faza regională, Grupei 1 Nord-Vest a Campionatului Național. Orădenii au reușit să învingă cu 2-1 pe Luceafărul Cluj.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru perioada 1 - 14 iunie.
România
Peste jumătate dintre români consideră că desemnarea unui premier independent care să conducă un guvern format din partidele fostei alianțe de guvernare ar fi o soluție greșită, în timp ce aproape 57% susțin organizarea de alegeri parlamentare anticipate, potrivit unui sondaj de opinie realizat la nivel național în perioada 22 - 31 mai.
1
Educație
Un copil crescut într-o familie de muncitori își imaginează adesea un alt viitor decât unul care provine dintr-o familie de medici, avocați sau profesori universitari. Plecând de la întrebarea „ce vrei să te faci când vei fi mare?”, sociologul Simina Mikó-Morar a analizat felul în care mediul social modelează aspirațiile adolescenților bihoreni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un incident petrecut în urmă cu un an, când un bărbat a intrat înarmat cu un cuțit în primăria din Biharia și a amenințat că vrea să-i omoare pe primarul și viceprimarul localității, are o „rezonanță socială puternică” și „periculozitate sporită” - motiv pentru care ancheta trebuie să continue.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 2 iunie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Noua unitate pentru procesarea textilelor dedicate domeniilor cleanroom și blocuri operatorii consolidează rolul României în rețeaua europeană a grupului.
1