La invitaţia Seminarului Teologic „Sfinţii Trei Ierarhi” şi a Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea, un grup de italieni a venit la Oradea pentru a promova voluntariatul şi pentru a participa la acţiuni de voluntariat.
ORADEA - În baza protocolului de colaborare
dintre penitenciarului orădean şi
Administraţia Social Comunitară Oradea - Centrul
Unic de Voluntariat, în cadrul
Săptămânii Naţionale a Voluntariatului
(11-17 mai) şi sub deviza „Exprimă-te prin
fapte! Fii voluntar”, 25 de persoane private de
libertate au participat la o acţiune de
întreţinere a spaţiilor verzi din
perimetrul Mănăstirii Sfintei Cruci.
CLUJ-NAPOCA. Organizatorii Festivalului Internaţional
de Film Transilvania a început campania de recrutare
pentru ediţia din acest an. Cei implicaţi
în organizarea TIFF au câştigat în
2007 titlul de „Grupul de voluntari al anului“.
ORADEA - Asociaţia Caritas Eparhial Oradea (ACEO)
a primit în data de 16 martie Certificatul de
Acreditare pentru implemantarea proiectelor în cadrul
Acţiunii 2 - Serviciul European de Voluntariat (SEV),
în cadrul Programului Tineret în Acţiune
al Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare
în Domeniul Educaţiei şi Formării
Profesionale (ANPCDEFP), agenţie aflată în
subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării
şi Inovării.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Calendarul Evaluării Naționale 2027 pentru absolvenții clasei a VIII-a a fost aprobat oficial, printr-un ordin publicat marți, 20 octombrie, în Monitorul Oficial.
BIHON Sport local
Ultimul meci al etapei cu numărul 10 din Liga 2 a adus față în față doi tineri fotbaliști orădeni, care au evoluat la FC Bihor, pe stadionul din Târgu Mureș.
Economic
Indexarea pensiilor, o nouă lege a salarizării pentru angajații din sectorul public, sprijin financiar pentru familiile vulnerabile și modificări fiscale se numără printre măsurile incluse în programul de guvernare pentru perioada 2026-2028.
România
Ilie Bolojan și-a încheiat mandatul la Palatul Victoria după mai bine de cinci luni în care a condus un Guvern interimar, în urma demiterii Cabinetului său prin moțiune de cenzură, la 5 mai.
1
Economic
Pasagerii care rămân fără zborul rezervat vor beneficia de reguli mai clare pentru recuperarea banilor, inclusiv atunci când au cumpărat biletele prin agenții de turism sau platforme online.
Economic
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Bihor a autorizat la plată 585 de rentieri agricoli, care și-au vizat carnetele în anul 2026, suma totală aprobată pentru aceștia fiind de 968.839 de lei.
România
Copiii sub 14 ani ar putea pierde accesul la rețelele sociale, dacă un proiect de lege anunțat de prim-vicepreședintele PSD, Bogdan Ivan, va fi adoptat.
Educație
Ce competențe ar trebui să dezvolte școala pentru ca elevii să fie pregătiți pentru o piață a muncii tot mai influențată de inteligența artificială? Profesori, specialiști în educație și reprezentanți ai companiilor au discutat la Oradea despre schimbările aduse de tehnologie și despre felul în care învățământul poate răspunde acestora.
Economic
Depunerea dosarului de pensionare este un pas important pentru persoanele care se apropie de vârsta de pensionare. Termenul în care trebuie depusă cererea, durata soluționării dosarului și data primei plăți sunt aspecte esențiale pentru viitorii pensionari.
Educație
Elevii claselor a IX-a și a X-a din patru colegii din Oradea pot câștiga premii individuale de până la 1.200 de euro, în cadrul unui concurs național de educație financiară. Înscrierile sunt deschise până pe 16 noiembrie, ora 16:00, iar organizatorii au explicat pentru BIHON de ce competiția este rezervată doar anumitor licee.
Educație
Cadrele didactice din Bihor care intenționează să obțină gradele didactice I și II trebuie să fie atente la două termene importante.