Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) avertizează că joi şi vineri vremea va fi călduroasă în toată ţara, pe arii restrânse temperaturile vor ajunge la 36 de grade în vest, sud şi est, iar după-amiaza indicele de confort termic va depăşi pragul critic de 80 în zonele de câmpie.
Stabilirea diferenţelor de plată, diferenţelor „zero” sau de restituit se va face până la 15 septembrie.
Poliţiştii bihoreni împreună cu omologii din Ungaria încep joi o acţiune în oglindă pentru supravegherea sărbătorilor de Paşte.
De serviciile centrului poate beneficia orice persoană, indiferent de vârstă, sex, religie sau etnie.
powered by Surfing Waves
Patrik Mihály Kovács, tânărul de 22 de ani din Oradea, judecat pentru că și-a atacat tatăl adoptiv în miez de noapte și i-a furat banii, bijuteriile și mai multe bunuri pentru a-și cumpăra etnobotanice, a fost condamnat luni de Judecătoria Oradea la 4 ani și 3 luni de închisoare, cu executare.
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat lansarea unei noi sesiuni de înscrieri în cadrul programului Rabla Auto 2025, destinată persoanelor fizice care nu au reușit să acceseze finanțarea în etapele anterioare.
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 16 decembrie.
O lege apărută recent în Monitorul Oficial modifică substanțial cadrul de funcționare al Fondului de garantare a asiguraților și extinde protecția oferită de acesta în cazul polițelor RCA.
O femeie de 85 de ani, din Oradea, a trecut prin clipe de spaimă, după ce a fost agresată în propria curte de un individ care s-a prezentat drept angajat al Companiei de Apă și i-a cerut să plătească presupuse datorii la apă, dar și la curent.
Moțiunea de cenzură inițiată de 118 parlamentari ai Opoziției a fost dezbătută de Senat și Camera Deputaților în cursul zilei de luni, 15 decembrie într-o ședință comună.
În Oradea continuă tradiția gesturilor de bunătate prin ediția 37 a evenimentului „Oradea donează o pâine”, care va avea loc miercuri, 17 decembrie, între orele 15:00 și 17:00, în patru locații din oraș: Piața Rogerius, Ioșia (stația de autobuz – Blocul Pensionarilor), Bisericuța Nufărul și Bulevardul Dacia (Profi).
Incidentul s-a petrecut în cursul după amiezii zilei de luni, 15 decembrie.
Incendiul s-a petrecut în cursul dimineții de sâmbătă, 13 decembrie.
Lotul național de judo seniori al României efectuează un cantonament de pregătiri centralizate în stațiunea Poiana Brașov.
O femeie de 49 de ani din Toboliu acuză medicii de la Spitalul Pelican de malpraxis, după o colonoscopie soldată cu perforație de colon, confirmată în documentele medicale, urmată de două intervenții chirurgicale urgente, iar ulterior, de alte trei operații la Spitalul Județean.
1