A devenit o tradiţie ca Liceul Greco-Catolic din Oradea să organizeze un târg gastronomic în preajma zilei de 9 mai.
Vineri, începând cu ora 12, la Liceul Teoretic Aurel Lazăr a avut loc o activitate dedicată zilei Europei denumită Obiceiuri culinare din 16 ţări europene.
Ziua de 9 Mai, cu triplă semnificaţie, va fi serbată şi de cadrele MAI din Bihor prin organizarea mai multor evenimente.
DSJ Bihor şi IŞJ Bihor organizează vineri tradiţionalul cros dedicat Zilei Europei. Aflată la cea de-a VII-a ediţie, competiţia are loc în cu începere de la ora 17, în Parcul „IC Brătianu” şi se adresează elevilor din şcolile bihorene.
Instituţia Prefectului Judeţului Bihor anunţă pentru duminică organizarea unui ceremonial militar cu prilejul aniversării Zilei Independenţei de stat a României, a Zilei Victoriei Naţiunilor Unite în Europa şi a Zilei Europei.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Beiuș a hotărât să-l oblige pe Andrei George Pirtea, bărbatul de 38 de ani, din Poienii de Jos, ca după executarea pedepsei de 3 ani de închisoare care i-a fost aplicată pentru că a spânzurat un câine, să muncească 120 de zile în folosul comunității.
Economic
Numărul firmelor dizolvate din județul Bihor a crescut semnificativ în primele șapte luni ale anului 2026.
FC Bihor
Fostul mare internațional român Gheorghe Popescu, în prezent președinte al clubului Farul Constanța, s-a aflat recent la Oradea, cu prilejul meciului din play off-ul Cupei României, cu FC Bihor. Gică Popescu ne-a acordat un interviu în exclusivitate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A vrut să fure o mașină, dar a apăsat din greșeală pe claxon și l-a alertat pe proprietar.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Realizarea viitorului Parc de Specializare Inteligentă (PSI) din comuna Tinca a intrat într-o nouă etapă, după ce primăria a obținut o finanțare nerambursabilă de 200.000 de euro prin ADR Nord Vest pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic. Documentațiile sunt necesare pentru pregătirea investiției și pentru accesarea ulterioară a fondurilor necesare construirii parcului.
Economic
Crescătorii de porci și bovine ar putea beneficia de sprijin financiar de până la 50.000 de euro pe fermă, după ce președintele Nicușor Dan a promulgat, luni, 24 august, cele două legi care instituie schemele de ajutor de stat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Șoimi continuă investițiile în infrastructura rutieră, cu lucrări care vizează atât construirea unor poduri noi, care vor completa modernizarea mai multor drumuri comunale.
BIHON Sport local
Vineri, Lotus a câștigat pe teren propriu, iar Transilvania Sport Academy a cedat în deplasare. Ziua de sâmbătă a fost fastă pentru ambele echipe bihorene care au jucat în Liga 3.
Bihon CSM Oradea
Echipa „leilor roșii” s-a impus cu scorul de 78-75 în meciul de verificare cu SCM Politehnica Timișoara, disputat sâmbătă seară la Oradea Arena.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în după amiaza zilei de sâmbătă, 29 august.
1
BIHON Sport local
Fotbalistul Mario Simuț a semnat ieri cu Paksi FC, formație din MN I, prima ligă a fotbalului maghiar.