Cea mai mare diferenţă în favoarea echipei noastre a fost de zece goluri, în minutul 44. Până la final, gazdele au mai redus din diferenţă. Principalii marcatori ai orădenilor au fost Paul Nemenco cu 9 goluri înscrise, Silvian Amihăesi 6, Georgel Haiduc 5, Răzvan Farcaş 5.
„Am obţinut o victorie lejeră, în faţa unei echipe modeste, care nu ne-a creat probleme. Am rulat întregul lot de jucători. Mă bucur pentru acest prim succes, care ne permite să abordăm cu un moral mai bun meciul din etapa viitoare cu CSM Satu Mare. Nu va fi o partidă prea uşoară, pentru că nu mai suntem echipa de anul trecut, dar dorim să o câştigăm, fiind şi primul meci de acasă din noua ediţie. Aştept mai mult de la jucătorii veniţi în această vară, care nu joacă încă la adevăratul lor potenţial şi care se integrează destul de greu în echipă”, ne-a declarat antrenorul CSM Oradea, Sebastan Tudor.
După deplasările din primele două etape, încheiate cu un eşec (32-33 cu U Craiova) şi o victorie (35-28 cu HC CSU Poli Timişoara), CSM Oradea va susţine prima partidă de acasă din acest sezon, în compania formaţiei CSM Satu Mare. Meciul va avea loc duminică, la Arena „Antonio Alexe”.
Handbaliştii la prima victorie
Reactualizat la:
Divizionara A de handbal masculin CSM Oradea şi-a trecut în cont primul succes din noua ediţie, dispunând în deplasare de CH CSU Politehnica Timişoara cu scorul de 35-28 (19-13). A fost un meci la discreţia orădenilor, care s-au aflat în avantaj din start până la final.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Termoficare Oradea anunță că, în urma finalizării lucrărilor la rețeaua de canalizare de pe strada Sovata, în apropierea magazinului Penny, va fi necesară întreruperea furnizării energiei termice pentru prepararea apei calde de consum și pentru încălzire.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Era seara zilei de 1 decembrie, prima zi din „luna cadourilor” când stâlpul familiei a luat decizia de a merge la sediul Poliției Municipiului Oradea pentru a cere ajutorul pentru familia sa.
România
Un proiect de un miliard de euro, care își propune să transforme mitul lui Dracula într-o destinație majoră de divertisment, prinde contur lângă București.
BIHON Sport local
Pugilistul Ionuț Mădălin Călugăr a pus Oradea pe harta medaliaților la Campionatul European de Box pentru juniori U17 desfășurat la Kienbaum (Germania).
România
Premierul Ilie Bolojan a oferit, fiind invitat la DigiFM, explicații detaliate privind impactul bugetar al eliminării unor scutiri fiscale, în contextul numeroaselor întrebări primite de la ascultători.
Citiți principiile noastre de moderare aici!