BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
Bihon CSM Oradea
Președintele Clubului Sportiv Municipal, Șerban Sere: „Vom avea o echipă mai bună față de cea din sezonul precedent”

Președintele Clubului Sportiv Municipal, Șerban Sere: „Vom avea o echipă mai bună față de cea din sezonul precedent”

De Gavril Nuțiu
la 25 August 2025 10:00 Reactualizat la: 25 August 2025 12:51
3 Comentarii

Președintele Clubului Sportiv Municipal, Șerban Sere: „Vom avea o echipă mai bună față de cea din sezonul precedent”

Șerban Sere FOTO: BASCHET.RO
25 August 2025 10:00 Reactualizat la: 25 August 2025 12:51
Președintele Clubului Sportiv Municipal, Șerban Sere, afirmă că transferurile efectuate de echipa „leilor roșii” vor îmbunătăți nivelul valoric al lotului. CSM CSU Oradea va avea aceleași obiective.
Scris de Gavril Nuțiu - Președintele Clubului Sportiv Municipal, Șerban Sere, afirmă că transferurile efectuate de echipa „leilor roșii” vor îmbunătăți nivelul valoric al lotului. CSM CSU Oradea va avea aceleași obiective.

Trimite articolul

X

Vicecampioana României la baschet masculin, CSM CSU Oradea, a început pregătirile pentru viitorul sezon competițional. Echipa orădeană și-a definitivat lotul, cu o singură excepție: un jucător străin de pozițiile 2-3, care ar urma să semneze în aceste zile cu clubul roș-albastru. Dar iată componența lotului: Bogdan Nicolescu (căpitan), Török Rolland, Luca Năstruț, Ionuț Berceanu, Marian Schmidt, Kris Richard, Kalif Young, Sayeed Pridgett, Jaizec Lotee, Bandja Sy, Emnanuel Nzekwesi, plus juniorii Andrei Topai, Patrick Tîrb și Eduard Toth-Șerbescu.

Principalele schimbări față de sezonul trecut au fost operate în contingentul jucătorilor străini: au plecat Donatas Tarolis, Paulius Petrilevicius, Brandon Brown, Antonio Travante Williams și Toarlyn Fitzpatrick, iar în locul acestora au fost legitimați Jaizec Lotee, Bandja Sy și Emmanuel Nzekwesi. De asemenea, a mai fost transferat și un pivot autohton, Ionuț Berceanu.

Președintele CSM Oradea, Șerban Sere, este convins că noii jucători au calitate și vor contribui la creșterea potențialului echipei.

„Eu consider că vom avea o echipă mai bună față de cea din sezonul precedent, având în vedere experiența celor trei jucători străini transferați în această vară. Bandja Sy a jucat în Euroligă, Jaizec Lotee a evoluat în Germania, iar Emmanuel Nzekwesi este component al naționalei Olandei, deci toți trei sunt jucători cu o vastă experiență internațională. Avem referințe foarte bune despre ei, a fost o muncă îndelungată până i-a ales pe cei trei. Eu consider că alegerile au fost bune, iar acești jucători vor aduce un plus de valoare echipei”, ne-a declarat Șerban Sere.

Referitor la obiectivele echipei pentru sezonul care urmează, conducătorul clubului orădean afirmă că acestea sunt aceleași, ca în fiecare an.

„Ne vom lupta din nou pentru trofeele interne, cucerirea titlului de campioană națională și a Cupei României. De asemenea, o dorință foarte mare pentru noi este realizarea unui parcurs cât mai lung în cupele europene. Vom începe cu preliminariile din FIBA Basketball Champions League, până la care mai avem aproximativ o lună de pregătiri. Le vom aborda în modul cel mai serios și vom încerca să ajungem, în grupele competiției. Dacă nu vom reuși, atunci FIBA Europe Cup este o altă opțiune în care dorim să performăm în viitoarea ediție”.

La rândul său, antrenorul Cristian Achim a fost mai reținut în privința obiectivelor.

„Noi ne propunem să jucăm cât mai bine și să câștigăm fiecare meci. Consider că suntem o echipă bună, un grup bun. Îmi doresc și sper să fim sănătoși și să muncim cât mai bune pentru îndeplinirea obiectivelor noastre. Sunt optimist, dar voi fi și mai optimist dacă vom reuși acest ultim transfer pe care ni-l dorim”, a afirmat Cristian Achim.

Este antrenorul cel mai longeviv din Liga Națională, urmând să înceapă cel de-al 17-lea său sezon pe banca „leilor roșii”.

Trimite articolul

X
Taguri:
baschet ,
leii rosii ,
Şerban Sere
3 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. majoran ronald says:
    August 25, 2025 at 2:37 pm

    ce il recomanda pe pizzarul asta sa fie presedinte> ????

    Reply
  2. xxx says:
    August 26, 2025 at 4:49 am

    Va bate Clujul la orice ora. Tot Clujul castiga campionatul

    Reply
  3. xxx says:
    August 27, 2025 at 10:38 am

    Va bate Voluntariul de va rupe. De Cluj nu mai vorbim. Penibili, niste paraziti la banul public, cu fite si figuri

    Reply
  4. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Flagrant în Sânmartin: Bărbat de 35 de ani, prins oferind droguri de mare risc gratuit
    Oamenii legii au documentat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 35 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Doliu în învățământul bihorean. O îndrăgită profesoară de chimie s-a stins din viață
    Mesaje de profundă durere în Sânmartin după decesul profesoarei Elena Sălăgean, dascăl dedicat al Liceului Tehnologic „Felix” Sânmartin.

    BIHON Sport local

    Un puști de la LPS Bihorul Oradea a făcut pasul spre Liga 3 la 16 ani
    Bihoreanul Matei Eduard Lazăr a fost transferat la CSM Sighetu Marmației, formație care activează în Liga 3, Seria 8, fiind clasată pe locul 6.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    O statuetă reprezentându-l pe zeul Serapis, descoperită pe raza comunei bihorene Măgeşti
    Statueta de secol III d. HR. reprezintă o divinitate greco-egipteană din Antichitate şi a fost realizată într-un atelier elenistic.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    De trei ori mai mulți cititori noi lunar la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”, după digitalizare
    Model de referinţă în ţară, Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” îşi desfăşoară acum activitatea la cele mai înalte standarde europene.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO-VIDEO
    Razii ale polițiștilor din Bihor în trafic: 34 de șoferi au rămas fără permis, amenzi de peste 300.000 de lei
    Oamenii legii au desfășurat ample acțiuni în sistem integrat în perioada 13 - 15 februarie, cu scop preventiv.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.