Internaționalul orădean Vancsik Levente s-a arătat surprins de superioritatea netă a echipei sale în partida cu Primorac Kotor.
„A fost o victorie destul de ușoară, în mod surprinzător, pentru că ne așteptam la o replică mai puternică din partea adversarilor. Cu toții am prins o zi foarte bună, iar portarul Dobozanov s-a aflat într-o formă excelentă. N-au putut să ne dea prea multe goluri în primele trei reprize, în timp ce noi am tot marcat. Acolo cred că s-a făcut diferența. Am luptat și ne-am apărat ca o echipă, am arătat ca o adevărată echipă”. Levi consideră că formația noastră se află în creștere valorică față de sezonul precedent: „Este evident că suntem mai buni ca anul trecut. Cum se explică acest lucru? Ne-am păstrat în linii mari același lot, ne-am întărit cu alți trei jucători buni, pe care antrenorul nostru a reușit să-i integreze foarte bine”.
Întrebat despre șansele de calificare ale echipei orădene în faza următoare a Water Polo Champions League, acesta a afirmat că aceste șanse există.
„Suntem într-o grupă foarte dificilă, dar întotdeauna există șanse de calificare. Noi tratăm fiecare meci de acasă cu maximă seriozitate. Poate că unii vor considera că exagerez, dar vom încerca să câștigăm chiar și meciul cu Ferencváros. Dacă vom juca la fel ca și astăzi (marți – n.red.), cred că avem șanse să ne calificăm mai departe”, a conchis Vancsik Levente.
La rândul său, internaționalul Sebastian Oltean și-a manifestat satisfacția pentru victorie.
„Ne bucurăm mult că am câștigat atât de clar primul meci de acasă din noul sezon. În ciuda diferenței mari de scor, a fost o partidă dificilă, dar am dat totul din noi și am respectat tactica pe care ne-a impus-o antrenorul. Am început meciul cu intensitate maximă și am reușit să ne distanțăm, iar apoi ne-am apărat foarte bine. Nu mă așteptam la o diferență atât de mare, dar mă așteptam la o victorie, pentru că ne-am pregătit foarte bine”. Oltean a marcat trei goluri în acest meci. „M-am simțit foarte bine și am reușit să înscriu de trei ori. Treaba asta cu golurile este un plus pentru mine, mă bucur că marchez pentru echipă, dar cel mai important lucru este victoria echipei, indiferent cine înscrie”. Referitor la șansele de calificare, Sebi a afirmat: „Ne așteaptă alte meciuri foarte grele, acesta a fost doar începutul. Dar așa cum spus, vom da tot ce putem la fiecare partidă și vom încerca să adunăm cât mai multe puncte”.

Sebastian Oltean FOTO: CSM ORADEA FB
Citiți principiile noastre de moderare aici!