BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
FC Bihor
Derby-ul etapei în Liga 2 se joacă duminică pe Stadionul Iuliu Bodola: FC Bihor Oradea - ASA Târgu Mureș

Derby-ul etapei în Liga 2 se joacă duminică pe Stadionul Iuliu Bodola: FC Bihor Oradea - ASA Târgu Mureș

De Teodor Biriș
la 20 February 2026 15:24 Reactualizat la: 20 February 2026 15:26

Derby-ul etapei în Liga 2 se joacă duminică pe Stadionul Iuliu Bodola: FC Bihor Oradea - ASA Târgu Mureș

FC Bihor a încheiat 2025 cu o victorie și speră să debuteze oficial în 2026 cu un nou succes FOTO: facebook F.C. Bihor Oradea
20 February 2026 15:24 Reactualizat la: 20 February 2026 15:26
Vecine de clasament, FC Bihor Oradea și ASA Târgu Mureș se întâlnesc duminică, de la ora 12:30, în cel mai atractiv meci din Liga 2, etapa 18.
Scris de Teodor Biriș - Vecine de clasament, FC Bihor Oradea și ASA Târgu Mureș se întâlnesc duminică, de la ora 12:30, în cel mai atractiv meci din Liga 2, etapa 18.

Trimite articolul

X
Perioada de pregătire s-a încheiat, iar acum echipele din Liga 2 se focusează pe ultimele 4 etape rămase de disputat din sezonul regular. Pentru a rămâne pe loc de play-off, FC Bihor (locul 3) are patru jocuri cu echipe care visează și ele la o poziție în primele șase.
Primul duel este cu ASA Târgu Mureș, formație clasată pe locul 4 după cele 17 etape jucate. Cele două echipei au același golaveraj 35-18, dar orădenii sunt mai sus cu un loc grație celor două puncte acumulate în plus.
În această iarnă, la fel ca FC Bihor, și ASA Târgu Mureș s-a pregătit centralizat în Antalya, mureșenii fiind în Turcia în intervalul 3-13 februarie. Au în comun și un adversar întâlnit pe pământ turcesc, Lokomotiv Tașkent în fața căreia au pierdut ambele, 1-2 FC Bihor, 2-3 ASA Târgu Mureș.
Formația antrenată de Eusebiu Tudor a realizat o campanie de transferări interesantă, aducând mulți jucători cu experiența primei ligi: atacanții George Ganea (26 de ani, Ujpest – Ungaria), Raul Rotund (20 de ani, FC Dinamo/Unirea Slobozia), fundașii Alexandru Oroian (25 de ani) și Florin Bejan (34 de ani), mijlocașul Cosmin Biceanu (31 de ani), toți trei de la FC Hermannstadt, și mijlocașul Robert Filip (23 de ani) de la Ceahlăul Piatra Neamț.
ASA îl are în lot și pe Cristian Măgerușan (26 de ani), unul din cei trei lideri în clasamentul golgheterilor din Liga 2 cu 11 reușite. Atacantul a înscris de 3 ori și în meciurile susținute în Antalya.
În cele 7 meciuri de pregătire din această iarnă, FC Bihor a obținut 3 victorii, 3 egaluri și o înfrângere, golaveraj 12-10
Orădenii sunt neînvinși acasă
În cele 8 meciuri jucate în deplasare de mureșeni, bilanțul este de 13 puncte din 4 victorii, un egal și 3 eșecuri, golaveraj 15-14, fiind pe locul 6 în ierarhia jocurilor disputate pe teren străin.
În schimb, FC Bihor este pe primul loc într-un clasament al partidelor jucate pe Stadionul „Iuliu Bodola”. Neînvinși pe teren propriu, orădenii au înregistrat 7 victorii și două remize, golaveraj 20-7.
Din păcate în meciul amical cu SCM Zalău, FC Bihor l-a pierdut pentru o lună pe portarul titular Arsenie Mocan, integralist în cele 17 etape, iar Edgar Cadar este și el accidentat. Răzvan Cutean (17 ani) portar adus de la UTA Arad, are toate șansele să debuteze oficial în Liga 2 duminică. Tot pe postul de portar, FC Bihor l-a legitimat joi, 19 februarie, pe Robert Apetrei (născut în anul 2009), care a fost testat în amicalul cu Minaur.
FOTBAL – LIGA 2 – ETAPA 18
Programul meciurilor:
JOI – 19 FEBRUARIE
FC Voluntari – Steaua București 2-0 (1-0). Ion Gheorghe 16, Doru Andrei 82
SÂMBĂTĂ – 21 FEBRUARIE
Metalul Buzău – FC Bacău (ora 11:00)
Gloria Bistrița – Ceahlăul Piatra Neamț (ora 11:00)
CSM Slatina – AFC Câmpulung Muscel (ora 11:00)
Poli Iași – CSM Olimpia Satu Mare (ora 11:00)
ACSM Reșița – Chindia Târgoviște (ora 11:00)
CS Dinamo București – Sepsi Sf. Gheorghe (ora 12:00)
CS Afumați – CSC Dumbrăvița (ora 15:00)
DUMINICĂ – 22 FEBRUARIE
CS Tunari – CSC Șelimbăr (ora 11:00)
FC Bihor Oradea – ASA Târgu Mureș (ora 12:30)
MARȚI – 24 FEBRUARIE
Concordia Chiajna – Corvinul Hunedoara (ora 17:30)
FC Bihor a câștigat ultimele două dueluri cu ASA
Echipele FC Bihor și ASA Târgu Mureș nu s-au mai întâlnit într-un meci direct cu actualele denumirii din 22 martie 2014, atunci când orădenii au învins în deplasare cu 1-0, în returul sezonului 2013/2014 din Liga 2, prin golul înscris de Bogdan Mintaș.
Pentru „roș-albaștrii” au jucat atunci M. Smaranda – C. Letan, B. Mintaş, Cl. Pascariu, A. Achim – C. Străuţ, M. Stancu – Fl. Pop, M. Popa (58 Al. Sorian), Cr. Cigan (68 D. Mihuţ) – Ad. Hadăr (46 R. Lukacs). Antrenor: Alexandru Pelici. FC Bihor s-a impus atunci și în tur cu 1-0 prin golul reușit de Raymond Lukacs.
Au fost singurele victorii ale orădenilor în ultimele 8 dueluri directe consemnate între anii 2008-2014, palmaresul fiind de 2 victorii, un egal și 5 eșecuri.
În arhiva cu fotografii a paginii de facebook creată de regretatul Cătălin Doble am găsit una în care marca bucuria golului reușit de fostul internațional Attila Kun, în foto alături de Ioan Naom. În 15 octombrie 1975, FC Bihor învingea pe ASA Târgu Mureș, într-un meci din prima ligă (Divizia A), cu 3-1 (2-0), prin golurile marcate de Nicolae Mureșan, Attila Kun, Paul Popovits. FC Bihor era pregătită la acea dată de Robert Cosmoc, iar ASA de Tiberiu Bone. Pentru formația din Târgu Mureș au evoluat printre alții Florea Ispir, Carol Hajnal, Ladislau Boloni, Attila Kanyaro sau George Ciorceri. În sezonul 1975/1976, ASA Târgu Mureș s-a clasat pe locul 3 în prima ligă, după Steaua și Dinamo, iar FC Bihor pe locul 9.
Attila Kun sărbătorind golul împreună cu Ioan Naom FOTO: facebook Cătălin Doble
Duel din anii 80 între Dumitru Ile și Ladislau Boloni FOTO: facebook Cătălin Doble

Trimite articolul

X
Taguri:
asa targu mures ,
Attila Kun ,
fc bihor oradea ,
Ioan Naom ,
liga 2 ,
Stadionul Iuliu Bodola
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    Bihon Decese

    Decese 22.04.2026

    România

    Prima zi de concediu medical va fi plătită. Vezi pentru cine
    Ministrul Sănătății a anunțat pe Facebook că parlamentul a aprobat mai multe excepții în cazul neplății primei zile de concediu medical.

    Anunturi intreruperi energie electrica

    IEE 27.04.2026 - 07.05.2026 - PL Alesd + PL Oradea + PL Rural + PL Salonta + PL Sacueni

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    România

    Surse: Cine ar urma să preia portofoliile miniștrilor PSD după demisii. Care sunt propunerile lui Ilie Bolojan
    Premierul intenționează să înlocuiască miniștrii PSD care ar urma să demisioneze în dimineața zilei de joi, cu miniștri interimari.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Lumea prin ochii lui Dragoș: expoziție de pictură cu fragmente de emoție și imaginație la Filarmonica de Stat
    Filarmonica de Stat Oradea va găzdui joi, 23 aprilie, de la ora 17:30, în cadrul „Varadinum Indoor Gallery Foto Club” vernisajul expoziției de pictură „Fragmente de lume”.

    Economic

    AJOFM Bihor: cerere mare pentru muncitori necalificați și personal în servicii
    Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor a publicat la data de 22 aprilie 2026 o ofertă de 776 locuri de muncă vacante la nivelul județului, dintre care 426 în Oradea.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X