Vizita medicală i-a reliefat o problemă cardiacă, care a fost confirmată și la un control făcut la București, astfel că nu a mai plecat cu lotul în Antalya.
„Pe 14 ianuarie Ionuț a început pregătirile cu echipa. Jucase în toate cele 17 meciuri din actualul sezon, în 14 dintre ele fiind titular. A contribuit din plin la locul 3 pe care se situează gruparea orădeană. Au urmat analizele medicale obișnuite, efectuate periodic de orice sportiv, mai ales de cei profesioniști. Din păcate rezultatul acestora, în cazul lui Ionuț, a fost alarmant. Au fost descoperite probleme cardiace incompatibile cu activitatea sportivă. Din acest moment lucrurile s-au precipitat. A asistat trist din tribună la meciul de verificare susținut de FC Bihor cu echipa de tineret a lui U Cluj. Cu toții am sperat ca analizele să fi fost greșite dar diagnosticul a fost același și după o primă repetare. Conducătorii clubului, și apropiații jucătorului au dorit, așa cum se procedează în astfel de cazuri, să ceară și o altă opinie medicală. Jucătorul a ajuns la București în speranța că e totuși o greșeală, că mai poate juca iar de acolo să plece, și să se alăture lotului în Antalya. Din păcate și verdictul medicilor din București a fost același. Ionuț nu va mai putea juca fotbal. Este pur și simplu paradoxal ca tocmai cel care a impresionat prin forță, determinare, capacitate de efort, care a jucat tot timpul cu inima, să aibă aceste probleme”, informează clubul orădean.
Travaliu, muncă, devotament, sunt câteva dintre caracteristicile cu care Ban s-a remarcat când a îmbrăcat tricoul roș-albastru.
Ionuț Ban este un produs al FC Bihor, fiind junior la grupa antrenată de Călin Cheregi, iar în Liga 2 a mai evoluat pentru Luceafărul Oradea. La nivel de Liga 3 a jucat la Lotus Băile Felix și Crișul Sântandrei.
În actualul sezon, Ban a evoluat pentru FC Bihor în 19 meciuri, 17 în Liga 2 și două în Cupa României, totalizând 1.384 de minute.
Ultimul meci jucat va rămâne FC Bihor – Metalul Buzău, scor 2-1, când a intrat la pauză în locul lui Panait.
Pe site-ul de specialitate transfermarkt.ro era cotat la final de decembrie 2025 la suma de 175.000 de euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!