„Ce să le spun de fotbal pentru că sunt nume sonore în fotbalul românesc şi nu au ajuns degeaba la Steaua. Dar le-am spus cum îşi explică faptul că nu mai câştigăm decât cu echipe mici din provincie. Voi vede în următoarele meciuri dacă mi-au ascultat sfatul. Aici nu e vorba de greşeală, ci de atitudine şi de schimbarea mentalităţii. Nu sunt supărat, pentru că suparare e atunci când ai familia bolnavă, dar acum e vorba de onoare. Dacă până acum nu mă interesa ce spun alţii că suntem pe 2, acum suntem pe 4 şi deja m-au dezonorat. Aşa cum am mai spus, dacă nu voi fi mulţumit, la finalul campionatului o parte dintre jucători îşi vor căuta alte echipe”, a declarat Becali.
După disputarea a 23 de etape din acest campionat, Steaua se află pe poziţia a patra în clasamentul Ligii 1 la 16 puncte de liderul Dinamo şi la 2 puncte de Rapid şi CFR Cluj, ocupantele locurilor 2 şi 3. Anul 2007 este unul dezastruos până acum pentru Rădoi & Co., care nu au câştigat nici un meci oficial, cu excepţia celui cu Oţelul Galaţi, din Cupa României, câştigat la după executarea loviturilor de departajare.
În timpul vizitei fulger de la stadionul din Ghencea, Becali a decis blocarea primelor de joc a fotbaliştilor Stelei şi l-a concediat pe preparatorul fizic, Fernando Hipolliti, scos ţap ispăşitor pentru desele accidentări din lotul roş-albastru şi implicit pentru rezultate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!