Astfel, Cristi Chivu va absenta din ultimul meci al acestor preliminarii deoarece Victor Piturca il va menaja si il va introduce pe Razvan Cocis.
De asemenea, mijlocasul Stelei, Banel Nicolita, a suferit si el o accidentare usoara si este incert, Piturca sustinand ca Banel are sanse minime de a evolua cu Albania.
“Codrea nu va juca din cauza cartonaselor, Chivu nu s-a simtit bine si a resimtit dureri la picior astfel ca nu l-am fortat, iar Banel va face un RMN azi, dar mai mult ca sigur nu va juca impotriva Albaniei”, a declarat selectionerul Victor Piturca.
Echipa nationala a Romaniei a efectuat marti dimineata antrenamentul oficial dinaintea partidei cu Albania, care a fost deschis presei in ultimul sfert de ora.
La antrenamentul oficial al Romaniei dinaintea partidei cu Albania au participat 20 de jucatori, acestia fiind impartiti in doua echipe: Lobont – Ogararu, Tamas, D. Goian, Rat – Fl. Petre, Margaritescu, Dica – Marica, D. Niculae, respectiv D. Coman – P. Marin, M. Constantin, Ov. Petre, Nesu – Cocis, Codrea, Trica – Mazilu, G. Bucur.
In meciul cu Albania, de miercuri, ora 18:00, nu va juca nici Paul Codrea, suspendat pentru cumul de cartonase galbene. Acesta va ramane totusi alaturi de tricolori. “”Am tinut sa raman in cantonament, alaturi de colegii mei, desi stiam ca sunt suspendat, decizia mea fiind data de dorinta mea de a ma antrena impreuna cu restul echipei si de a contribui, chiar daca este vorba despre ultimul joc, la lucrarea aspectelor tactice in perspectiva meciului cu Albania”, a afirmat Codrea.
Romania va sustine ultima partida din preliminariile pentru EURO 2008, miercuri, de la ora 18:00, impotriva Albaniei. Jocul dintre cele doua formatii va fi arbitrat de o brigada din Croatia condusa de Edo Trivkovic, ajutat la cele doua linii de Zaljko Novosel si Robertino Dujela.
Onlinesport
Chivu si Banel nu joaca impotriva Albaniei
Reactualizat la:
Capitanul nationalei, Cristian Chivu, nu a participat, marti, la antrenamentul oficial al primei reprezentative, in timp ce Banel Nicolita s-a pregatit normal, insa la final a acuzat o accidentare, ambii urmand sa lipseasca in partida de miercuri cu Albania.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bătut cu pumnii, cu picioarele și chiar cu o bară de fier, aruncat leșinat într-o mașină, amenințat și apoi abandonat în fața unui magazin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Întrerupere alimentare cu apă Oradea - zona Metro și comuna Sânmartin
Economic
Românii pot obține venituri legale din activități casnice, fără a fi nevoiți să își deschidă firmă sau PFA, în baza unui mecanism reglementat recent și simplificat de autorități.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Finiș au fost demarate lucrările la una dintre cele mai importante investiții publice din ultimii ani și anume construcția unei creșe noi, cu 40 de locuri, proiect estimat la aproximativ 2 milioane de euro.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ediția de primăvară a târgului readuce în prim-plan un cadru dinamic de interacțiune între angajatori și persoanele aflate în căutarea unui job, facilitând accesul la oportunități reale de angajare și la conexiuni profesionale valoroase.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cu sprijinul direct al Primăriei Drăgănești, patruzeci familii au beneficiat de finanțări europene prin programul RePowerEU, componentă PNRR.
Citiți principiile noastre de moderare aici!