Cursul se va desfăşura în intervalul orar 9:30-18:00 şi va cuprinde diverse teme prezentante de lectori din cadrul Comisiei Centrale a Arbitrilor şi a CJA Bihor.
Curs pentru arbitrii şi observatorii bihoreni
Sâmbătă, la Hotel Perla din Băile 1 Mai, este programat „Cursul de instruire şi perfecţionare pentru arbitrii şi observatorii din judeţul Bihor”, organizat de Asociaţia „Cavalerii fluierului” şi CJA Bihor.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dănuț Balogh, tânărul de 21 de ani care a rănit cu cuțitul un taximetrist într-o stație de carburanți din Leș, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub acuzația de tâlhărie calificată.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cu investiții private care depășesc 28 de milioane de euro și perspectiva a 250 de noi locuri de muncă încă din prima etapă, municipiul Salonta intră într-o nouă etapă de dezvoltare industrială, odată cu demararea a două proiecte majore care vor schimba profilul economic al localității.
FC Bihor
Luni, 9 februarie, a fost ultima zi în care s-a mai putut efectua transferuri în primele trei ligi din fotbalul românesc. FC Bihor Oradea a făcut trei mutări, una singură la sosiri, alte două fiind plecări.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Beiuș a decis, luni, să-l condamne la un an și 4 luni de închisoare, cu suspendare pe un termen de supraveghere de 2 ani, pe un conducător auto acuzat că a lovit mortal un pieton care încerca să traverseze DN76 Oradea - Ștei prin loc marcat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În perioada următoare, muncitorii vor finaliza lucrările la structura din beton armat și vor începe montarea acoperișurilor, a instalațiilor, a compartimentărilor interioare, a sistemelor de ventilație, precum și a lucrărilor de termo și hidroizolații.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 10 februarie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!