Aflat în Mexic, în vacanţă, Cristian Borcea a fost în centrul tratativelor pentru revenirea lui Bogdan Lobonţ în Ştefan cel Mare. Negocierile cu Florentina şi cu internaţionalul român au avansat foarte mult în ultimele zile, conducătorul dinamovist insistând pentru un transfer definitiv al lui Lobonţ, notează site-ul oficial al lui Dinamo.
Nu-mi stă gândul la vacanţă. Am discutat în fiecare zi despre acest subiect şi sper să dăm lovitura. Fiorentina insistă pentru un împrumut al jucătorului, însă, nu ne interesează decât un transfer definitiv. Ne-am propus obiective pe termen lung, câştigarea campionatului şi participarea în Champions League. Indiferent de eforturile financiare, avem nevoie de Lobonţ pentru un transfer definitiv, repet, pentru a face performanţă , a declarat Borcea.
Borcea l-a mandatat pe impresarul Victor Becali să finalizeze transferul lui Lobonţ la Dinamo. I-am dat cardul, i-am dat PIN-ul şi aşteptăm acum un răspuns favorabil. Sper din tot sufletul să le facem o bucurie suporterilor noştri , a adăugat Borcea.
Bogdan Lobonţ a mai evoluat la Dinamo în sezonul 2001-2002, când a fost împrumutat de clubul olandez Ajax. Cu Lobonţ în poartă, Dinamo a câştigat titlul de campioană în faţa rivalelor Steaua şi Rapid, internaţionalul român apărând în 22 de partide.
Trimite articolul
XE bine pentru toata lumea indiferent de simpatii, pt. ca Lobont va reveni astfel la forma buna ce o avea inainte…si concurenta pt. un titular in poarta nationalei este binevenita. Totusi Coman este momentan cel mai bun.