“Imediat după ce am încheiat discuţiile cu Amkar Perm, am primit o ofertă de la campioana Lituaniei, FKB Kaunas, care se adaugă la cea primită de la Adrian Porumboiu, care îl vrea pe fotbalist la Vaslui. Nu am încă nicio sumă concretă şi urmează să mă mai interesez în următoarele zile”, a declarat, luni, impresarul lui Florin Lovin, Dumitru Tudor, pentru NewsIn.
Oficialii Stelei au declarat că sunt dispuşi să se dispenseze de serviciile lui Lovin, contra sumei de 600.000 de euro.
Referitor la ratarea trecerii lui Florin Lovin la Amkar Perm, Dumitru Tudor i-a învinovăţit pe oficialii ruşi de lipsă de seriozitate. “Transferul nu s-a finalizat din cauză că şi în Rusia, ca şi în ţările balcanice, au rămas preşedinţi d-ăştia comunişti care se găsesc, în ultimul moment, să facă economii din banii patronului şi nu-şi respectă promisiunile. Am vorbit, iniţial, de 400.000 de euro şi când am ajuns acolo mi-au propus 250.000 de dolari. Nici nu am mai stat la discuţii, chiar dacă ei au mai venit după noi. Vreau ca jucătorii să fie mulţumiţi de transfer, nu să mă înjure după aceea”.
Florin Lovin a ratat transferul la formaţia rusă, Amkar Perm, şi urmează să se alăture lotului stelist la Larnaca, în Cipru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!