La plecarea spre Nyon, Elvetia, unde vor asista la tragerea la sorti pentru aflarea adversarei din turul trei preliminar al Ligii Campionilor, Adrian Ilie si Valeriu Argaseala au declarat ca isi doresc o formatie cat mai slaba, de preferat BATE Borisov din Belarus.

Patru dintre cele cinci echipe romanesti de fotbal calificate in acest sezon al cupelor europene isi vor afla astazi, la Nyon, adversarele din turul trei preliminar al Ligii Campionilor (Dinamo si Steaua), respectiv turul doi preliminar al Cupei UEFA (CFR Cluj si Otelul Galati).

Dintre formatiile romanesti care vor intra azi in urnele de la Nyon, campioana Dinamo are cele mai mari emotii. Gruparea din Soseaua Stefan cel Mare nu s-a calificat niciodata in grupele Ligii Campionilor si va avea o misiune dificila pentru a-si indeplini acest vis.
CFR-ul a castigat miercuri, scor 1-0, meciul de debut in sezonul 2007/2008, in dauna unei alte reprezentante in Cupa UEFA, Otelul Galati printr-un penalty obtinut de Didy si transformat fara emotii de Eugen Trica.

Cristi Chivu a revenit pe "Teatrul Viselor", locul unde a suferit cea mai mare umilinta din cariera, 1-7, pe cand juca la AS Roma, insa de data asta a plecat invingator, obtinand o victorie, scor 3-2, in fata campioanei Angliei, Manchester United.

Fundasul polonez al FC Steaua, Pawel Golanski, a declarat ca formatia nu ii va oferi echipei Zaglebie Lubin sansa de a intoarce rezultatul primei manse din turul 2 preliminar al LC, scor 1-0 pentru "ros-albastri", informeaza presa din Polonia.
Gheorghe Hagi a declarat la finalul meciului cu Zaglebie ca Steaua a facut un joc bun tinand cont ca fost in deplasare si ca asteapta si jocul retur pentru a se bucura de calificare.

Patronul Stelei, Gigi Becali, a declarat la finalul victoriei cu Zaglebie ca ros-albastrii nu au de ce sa isi faca griji in privinta calificarii in turul III preliminar, fiind convins ca isi va vedea din nou echipa in grupele Ligii Campionilor.

Presa din Polonia scrie ca Steaua a meritat victoria din partida cu Zaglebie, din prima mansa a turului II preliminar al Ligii Campionilor, scor 1-0, si ca formatia poloneza are sanse mai mici de calificare in ultimul tur preliminar, potrivit site-ului Sport.pl.

powered by Surfing Waves

FC Bihor

FC Bihor Oradea terminat le egalitate duelul din Antalya cu polonezii de la Miedz Legnica
Plecată de marți în Antalya, echipa FC Bihor a susținut joi după amiază primul joc de pregătire. Adversara orădenilor a fost Miedz Legnica, locul 10 în Divizia 1 din Polonia, dar eșalonul doi valoric, primul fiind Ekstraklasa. În cele 19 meciuri de campionat, polonezii au înregistrat 9 victorii, 3 egaluri și 7 înfrângeri, golaveraj 35-36.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Noi membri în Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor. Cine sunt aceștia
Consilierii locali orădeni au aprobat hotărârea prin care au fost numiți noi membri în Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Situația copiilor cu dizabilități din Bihor: peste 1.000 afectați, mai mult de jumătate cu handicap grav
Comisia pentru Protecția Copilului Bihor (CPC BH) și-a prezentat raportul de activitate pentru anul 2025, subliniind eforturile constante depuse pentru protejarea și promovarea drepturilor copiilor din județ.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă Oradea

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă Oradea

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Rețeaua termică din Oradea se extinde pentru blocul PRIMA URBANA, aflat pe Tudor Vladimirescu
În ședința de joi, 29 ianuarie, consilierii locali ai municipiului Oradea au adoptat hotărârea privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție „Extindere rețea termică de transport pe str. Tudor Vladimirescu nr. 85” – opțiunea 2.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Cauți un teren pentru o casă? Primăria Oradea a actualizat prețurile pentru ultimele 11 parcele libere din Cartierul Tineretului
Consiliul local Oradea a adoptat hotărârea privind stabilirea prețului de vânzare a parcelelor de teren pe care sunt edificate case în Cartierul Tineretului, situat în zona străzii Calea Clujului – Uzina de apă.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Conexiune strategică pentru vestul României: toate loturile pentru Drumul Expres Oradea-Arad au contractele semnate și constructori
Gata, avem contracte semnate pe toate cele trei loturi ale viitorului Drum Expres Arad-Oradea.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Consiliul Local Oradea a aprobat plata parțială a cotizației către FC Bihor pentru 2026
Consilierii locali orădeni au aprobat hotărârea privind achitarea parțială a cotizației datorate de Municipiul Oradea către Asociația Club Sportiv Fotbalistic Oradea pentru anul în curs.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Strada Paltinului va fi modernizată complet și va avea iluminatul public refăcut. Valoarea investiției este de 2,56 milioane lei
Consiliul Local Oradea a adoptat hotărârea privind aprobarea studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici și a scenariului I recomandat de proiectant pentru obiectivul de investiții „Modernizare strada Paltinului”, un proiect care vizează reabilitarea completă a unei străzi nemodernizate din municipiu.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Eduard, elevul de 13 ani din Oradea, a fost condus pe ultimul drum. Sute de persoane au participat la înmormântare
O liniște apăsătoare s-a așternut astăzi peste Cimitirul Municipal din Oradea, unde, la ora 12:00, zeci de inimi s-au frânt definitiv. 3

BIHON Ştirile judeţului Bihor

CJ Bihor a adoptat hotărârea necesară obținerii finanțării pentru construcția viitoarei tabere din satul Câmp-Moți
Consilierii județeni bihoreni au aprobat, în ședința din 29 ianuarie, un proiect de investiții cu impact major în domeniul educației și al serviciilor pentru tineri: „Înființarea Centrului Județean de Orientare Școlară și Profesională Bihor cu Centru de agrement/tabără pentru tineret”.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Fostul deputat liberal Ioan Cupșa devine președinte interimar al Consiliului de Administrație de la Aeroportul Oradea
Consilierii județeni bihoreni au adoptat, în ședința din 29 ianuarie, o hotărâre privind desemnarea unui nou președinte interimar al Consiliului de Administrație provizoriu al Regiei Autonome Aeroportul Oradea, în contextul încetării mandatului fostului președinte, Tudor Jidav, ca urmare a decesului acestuia.

Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.