Vedeta olandeza este gata de partida contra tricolorilor, asa cum au vrut medicii batavi.
Atacantul Arjen Robben şi fundaşul John Heitinga s-au pregătit normal la antrenamentul oficial efectuat de naţionala Olandei, joi, pe stadionul “De Kuip-Feyenoord” din Rotterdam, închis presei, şi sunt apţi pentru meciul cu România, din preliminariile CE 2008, informează presa olandeză.
Robben, care a resimţit dureri la genunchi, şi Heitinga, accidentat la coapsă, se pregătiseră separat la antrenamentele de marţi şi miercuri.
Selecţionata Olandei mai are programat un antrenament înaintea partidei cu România, vineri, la ora 12.00, pe terenul Quick Boys din incinta Sportpark Nieuw Zuid din Katwijk, care va fi şi el închis reprezentanţilor mass-media.
Selecţionerul Marco van Basten va întâlni naţionala României pentru a patra oară. Până acum, o dată ca jucător şi de două ori ca antrenor, a câştigat toate meciurile. “Vom juca în sistemul obişnuit, 4-3-3. Voi fi satisfăcut doar dacă obţinem victoria. Vrem să câştigăm şi cu România, şi în Slovenia, iar atunci misiunea va fi îndeplinită”, a spus Van Basten.
Echipa României va întâlni naţionala Olandei sâmbătă, pe stadionul “De Kuip-Feyenoord” din Rotterdam, de la ora 21.30, şi reprezentativa Luxemburgului în 28 martie, de la ora 18.30, la Piatra Neamţ, în preliminariile Euro-2008.
Citiți principiile noastre de moderare aici!