Goian era intins pe gazon, incapabil sa isi mai mentina echilibrul si cunostinta dupa ce a receptionat o minge in figura, in minutul 33.
Olanda avea atac si posesie, mingea se afla la Robben, iar toti jucatorii gazda ii faceau acestuia semn sa opreasca actiunea.
Desi Robben il observa pe Goian accidentat in careul Romaniei si vedea rugamintile celor de pe teren de a opri jocul, a continuat faza si a incercat un sut de la distanta, puternic, prins de Lobont.
Adrian Mutu a fost autorul unei faze similare in Italia, in Serie A, din care a si marcat, fiind numit de presedintele clubului Palermo “un tiganus priceput” pentru gestul nesportiv de a nu se opri atunci cand un adversar se afla intins pe iarba. Oficialul lui Palermo nu si-a cerut scuze pentru acea expresie, explicand ca a avut numai conotatii pozitive.
Pentru a nu fi nevoiti noi sa ce cerem scuze, spunem de pe acum ca Robben este un tiganus priceput numai in sensul bun spus de presedintele lui Palermo.
Bogdan Lobont s-a enervat de reactia lui Robben si a avut o altercatie verbala cu acesta, primind cartonas galben. Adrian Mutu i-a luat apararea lui Robben, ca de la tiganus priceput la tiganus priceput…
Robben, un tiganus priceput
<p>OLANDA - Arjen Robben s-a aflat in centrul unei actiuni nesportive, in timpul partidei jucate sambata seara contra Romaniei, in preliminariile EURO 2008.</p>
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
Echipa ilfoveană și-a arătat din nou colții în partida de duminică seară, contând pentru etapa a 20-a a Ligii Naționale de baschet masculin. CSO Voluntari s-a impus cu scorul de 92-79, după o partidă pe care a dominat-o cu multă autoritate.
BIHON Sport local
Decizia luată de Gigi Becali după înfrângerea cu CFR Cluj a fost pusă în practică și astfel locul lui Ștefan Târnovanu a fost luat de portarul orădean Matei Popa, care se încadrează și regulii under.
FC Bihor
Echipa antrenată de Erik Lincar a avut o prestație solidă în fața echipei din Kazahstan.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A băut o zi întreagă în mai multe localuri din Săcueni, a continuat acasă, iar la un moment dat s-a hotărât brusc să dea foc depozitului la care lucra.
România
Angajații din România pot beneficia de zile libere plătite în cazul unor situații familiale deosebite, precum decesul unei rude apropiate, căsătoria sau nașterea unui copil, acestea fiind acordate separat de concediul de odihnă, conform Codului Muncii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dispensarul medical din comuna Lunca, locul în care comunitatea și-a căutat sprijinul pentru sănătate de-a lungul anilor, urmează să fie complet modernizat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!