Jucătorul este revendicat de FC Steaua Dunărea Galaţi, grupare care susţine că fotbalistul îi aparţine, clubul gălăţean fiind cel care a depus apelul la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, după ce F.R.F. a dat dreptate Stelei în cazul Ochiroşii, confirmând că fotbalistul aparţine de clubul din Ghencea.
“Şedinta a început cu discuţii procedurale, apoi au fost depuse documentele de către preşedintele CA al Stelei, Valeriu Argăseală şi avocatul clubului, Cătălin Ciubotă, urmând audierea parţilor. Jucătorul şi-a prezentat punctul său de vedere, Ochiroşii declarând că dorinţa sa este aceea de a-şi continua cariera la Steaua”, se arată în comunicatul oficial al clubului din Ghencea.
“T.A.S.urmează să se pronunţe după ce vor fi studiate toate documentele depuse şi va primi şi din partea Federaţiei Române de Fotbal un punct de vedere oficial privind situaţia lui Răzvan Ochiroşii”, mai dezvăluie comunicatul.
Stelistul Ochiroşii a fost audiat la T.A.S
<p>BUCUREŞTI - "În dimineaţa aceasta, la sediul Tribunalului Arbitral al Sportului de la Laussane, a avut loc judecarea apelului privind situaţia jucătorului Răzvan Ochiroşii", anunţa marţi site-ul oficial al clubului Steaua.</p>
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un șofer bihorean a fost la un pas să provoace o tragedie în cursul zilei de sâmbătă, 31 ianuarie, în apropiere de Salonta.
BIHON Sport local
Prezentă la Oradea, președinta Federației Române de Baschet, Carmen Tocală, a avut o întâlnire cu primarul Florin Birta și cu președintele Clubului Sportiv Municipal, Șerban Sere.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un recidivist de 34 de ani, din Lugașu de Jos, a fost pus pe lista condamnaților căutați de Poliție în întreaga țară, pentru că se sustrage executării unei pedepse de un an de închisoare pentru furturi comise cu toporul, pe un câmp de lângă localitatea bihoreană Lugașu de Jos.
BIHON Sport local
Cele trei echipe bihorene din Liga 3 au susținut sâmbătă meciuri de pregătire.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Piața muncii din județul Bihor a înregistrat evoluții mixte în luna noiembrie 2025, potrivit datelor oficiale DJS Bihor. Numărul salariaților a scăzut ușor față de luna precedentă, în timp ce câștigul salarial mediu s-a menținut la un nivel ridicat, iar șomajul a cunoscut o creștere moderată.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oraşul bihorean este inclus în proiectul european Critical History Tours.
Citiți principiile noastre de moderare aici!