La cele cinci incendii s-a impus intervenția pompierilor.
Echipajele Gărzii de Pompieri Tinca și ale Secției de Pompieri Beiuș au stins două incendii produse, cel mai probabil, de utilizarea focului deschis în spații deschise fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor, la terenuri virane situate în Ginta, comuna Căpâlna, respectiv la Beiuș, evenimente soldate cu arderea a peste 2.5 hectare de vegetație uscată.
Tot marți, 13 iulie, pompierii militari de la Marghita și Detașamentul Oradea au fost chemați să lichideze două incendii generate, cel mai probabil, de resturi de țigări nestinse, aruncate la întâmplare, evenimente care au afectat și culturi agricole. Astfel, pompierii Detașamentului 1 Oradea au intervenit la Botean, comuna Ineu, unde au acționat pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un teren viran și la o livadă, flăcările afectând și o cultură de viță de vie. Au ars circa 3 hectare de vegetație uscată, aproximativ 20 de pomi fructiferi și circa 7 ari de viță de vie.
Pompierii de la Marghita au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la Petreu, comuna Abrămuț, unde flăcările cuprinseseră mai multe hectare de cereale. Flăcările au distrus circa șase hectare de cultură de grâu și aproximativ 0.5 hectare rapiță, pompierii reușind să împiedice mistuirea mai multor hectare de culturi agricole din zona expusă riscului.
Incendiu de la un ciob de sticlă
Pompierii de la Detașamentul Salonta au stins în limitele găsite, un incendiu care se manifesta pe raza acestei localități la un lan de grâu, pe o suprafață de circa 1.5 hectare, reușind să salveze celelalte culturi agricole din apropiere. Acest incendiu a fost provocat de căldura solară radiată de cioburi de sticlă (efectul de lupă) aflate pe terenul respectiv.
Pompierii militari reamintesc bihorenilor că în perioadele caniculare creşte riscul de incendiu din cauza uscăciunii şi a temperaturilor ridicate.
“Pentru protejarea bunurilor dumneavoastră, a investițiilor în culturile agricole, a gospodăriilor puse în pericol de propagarea flăcărilor de la incendiile de vegetație uscată și nu în ultimul rând, pentru protejarea mediului și a animalelor al căror habitat natural este distrus de incendiile de miriști și vegetație uscată, pompierii bihoreni vă adresează rugămintea să nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt și să nu aruncați la întâmplare resturile de țigări ori sticle sau cioburi de sticlă, întrucât acestea din urmă pot provoca incendii, prin căldura solară radiată (efectul de lupă)”, au transmis pompierii bihoreni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!