ORADEA. „Absența de la vot ar însemna că toată lupta noastră din ultimii trei ani, împotriva abuzurilor PSD și pentru o justiție dreaptă și independentă, a fost în zadar. Mergem la vot ca să nu mai dăm încă o șansă PSD să ne alunge familiile din țară și să ne batjocorească prin aroganță, minciuni, privilegii pentru ei și gaze în ochi pentru cetățeni” este citat președintele USR Bihor, deputatul USR Silviu Dehelean.
USR consideră a avut un partener în Klaus Iohannis, în ultimii trei ani. „Lupta a fost dusă în stradă și în Parlament împotriva regimului Dragnea. Un vot corect duminică arată că oamenii vor să pună capăt acestui regim toxic pentru România, reprezentat în aceste alegeri de Viorica Dăncilă.
Scenariul în care o persoană incompetentă, care-și datorează cariera politică lui Liviu Dragnea, fără niciun merit moral sau profesional, va conduce România este de neimaginat. România s-ar umple de rușine. După ce a fost condusă de un condamnat penal, Liviu Dragnea, nu poate fi condusă de o persoană care s-a remarcat prin gafe și prin obediența față de penali și baroni. USR Bihor vă îndeamnă să mergeți duminică să votați”, este îndemnul USR către electoratul său.
„USR a avut un partener în Klaus Iohannis”
Dehelean & USR Bihor îi îndeamnă pe membrii și simpatizanții săi să participe duminică la alegerile prezidențiale și să voteze Klaus Iohannis.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 2 aprilie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
CUTUȘ DOREL – ÎNTREPRINDERE FAMILIALĂ lansează proiectul „Învestiții productive în acvacultură la Păstrăvăria CUTUȘ DOREL I.F.”
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ediția de primăvară a târgului creează din nou un spațiu activ de întâlnire între companii și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, oferind oportunități concrete de angajare și networking profesional.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Restaurantul Black Wolf de pe Str. Ștefan Octavian Iosif nr. 7 va găzdui joi, 2 aprilie, un eveniment caritabil pentru sprijinirea unei tinere aflate într-o luptă dificilă pentru recuperare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Andrei Marozsan, profesorul de 47 de ani de la Școala Gimnazială din Curtuișeni, acuzat că ar fi agresat sexual și chiar ar fi violat-o pe o fostă elevă a sa, în vârstă de 14 ani, a cerut Judecătoriei Marghita să fie eliberat din arest, unde se află de 8 luni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!