Autoritatile din Arabia Saudita au confirmat marti decizia Consiliului Judiciar Suprem care a condamnat o femeie la 200 de lovituri de bici, dupa ce aceasta fusese victima unui viol in grup, anunta Evenimetul Zilei.
Profesoara de limba engleză Cristina Mallon, de la Higley Unified School District din SUA, şi-a dat demisia după ce elevii ei au înregistrat-o în timp ce dansa ca o majoretă în faţa clasei.
"Stiaţi că Stalin a scris şi poezie romantică?" Aşa sună cea mai nouă campanie de promovare a imaginii Rusiei în lume.
Soţii McCann, părinţii Madeleine, fetiţa în vârstă de 4 ani, dispărută la începutul lunii mai din apartamentul unde îşi petrecea vacanţa cu familia în Portugalia, au scăpat de acuzaţiile potrivit cărora cei doi se făceau vinovaţi de neglijenţă.
Columbia - o ţară care devine din ce în ce mai vizitată de turişti, dar care ascunde încă multe din umbrele trecutului. O ţară în care cuvântul droguri nu mai impresionează pe nimeni.
Rusia va fi o piesă periculoasă pe piaţa energetică. Temerile românilor sunt aşadar îndreptăţite, cu atât mai mult cu cât vestea privitoare la forţa Kremlinului în acest domeniu vine de la americani.
Sulful transportat de două dintre cele patru nave care s-au scufundat săptămâna trecută în Marea Neagră din cauza unei furtuni puternice a început să se scurgă în apele deja poluate cu petrol, a anunţat, Ministerul ucrainean al Mediului.
O nouă lovitură dată Opoziţiei din Pakistan. Curtea Supremă a respins, luni, cinci recursuri formulate de opozanţii regimului Musharraf faţă de realegerea acestuia în fruntea statului, la 6 octombrie.
Franţa va fi astăzi paralizată aproape complet de greve. După angajaţii din transportul public, intraţi în cea de-a doua săptămână de protest, astăzi intră în grevă poştaşii şi profesorii.
De martii, toţi cetăţenii străini care intră în Japonia vor fi fotografiaţi şi li se vor lua amprentele digitale.
powered by Surfing Waves
Educație
Universitatea din Oradea și-a deschis, joi, 1 octombrie porțile pentru un nou an universitar.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Superior al Magistraturii a afișat rezultatele concursului de promovare efectivă în funcții de execuție a procurorilor, organizat în perioada martie - septembrie 2026.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ai nevoie de un loc de muncă sau te gândești să faci o schimbare profesională? În luna octombrie, Oradea Job Expo îi aduce față în față pe cei care își caută un loc de muncă și angajatorii din Bihor care recrutează.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Șoferii vor beneficia în continuare de reducerea accizei la motorina standard și în prima jumătate a lunii octombrie.
1
BIHON Sport local
Cele patru echipe bihorene din Liga 3 au parte de adversari dificili în etapa cu numărul 7 din Seria 8. Două dintre ele joacă vineri, celelalte două sâmbătă, ora de start fiind în această lună 15:00.
România
CNAIR nu va aplica sancțiuni pentru utilizatorii care nu au putut achiziționa Toll începând din data de 1 octombrie, până la remedierea problemelor tehnice ale platformei, a anunțat joi compania de drumuri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cursul zilei de miercuri, 30 septembrie, pompierii militari bihoreni au fost mobilizați pentru lichidarea a opt incendii care au afectat o clădire dezafectată, o gospodărie și șase terenuri virane.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La o zi după postarea prin care anunța deschiderea circulației la 1 Decembrie pe tronsonul Suplacu de Barcău- Chiribiș a Autostrăzii Transilvania, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Horațiu Cosma a revenit cu o altă postare pe pagina sa de socializare privind stadiul lucrărilor și posibilul termen pentru finalizarea lucrărilor pe tronsonul de autostradă între Chiribiș și Biharia.
BIHON Sport local
În perioada 28 septembrie – 5 octombrie, în orașul croat Koprivnica se desfășoară Campionatul Balcanic la lupte pentru categoriile U15, U17 și U20.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O familie trece printr-una dintre cele mai dificile perioade ale vieții.
BIHON Sport local
În ultima zi a lunii septembrie s-au desfășurat 7 din cele 8 meciuri din optimile de finală a fazei județene a Cupei României.