“Aceste acuzatii sunt complet nefondate”, a declarat purtatorul de cuvant al Vaticanului, Federico Lombardi, amintind ca Papa a condamnat aceste caricaturi.
“Acestea nu sunt insa surprinzatoare. Este normal sa credem ca el (Bin Laden) pune Vaticanul si pe Papa laolalta cu toti dusmanii sai”, a precizat el.
Liderul al-Qaida a amenintat, miercuri, Uniunea Europeana pentru publicarea caricaturilor profetului Mahomed.
Vaticanul respinge acuzatiile lui Bin Laden
Reactualizat la:
Vaticanul a respins joi noile acuzatii ale liderului miscarii al-Qaida, Osama bin Laden, conform carora publicarea caricaturilor profetului Mahomed ar face parte dintr-o "noua cruciada" in care este implicat si Papa Benedict, informeaza Reuters.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
Cultură
Expoziţia reuneşte 75 de lucrări color care oferă o perspectivă aparte asupra oamenilor simpli din Uganda.
BIHON Sport local
Două dintre cele patru echipe bihorene din Liga 3 au susținut sâmbătă dimineață meciuri de pregătire în vederea noului sezon.
Cultură
Programul ediţiei a VI-a prezintă nouă spectacole pentru copii de toate vârstele și familii, care se vor juca la Sala Arcadia.
Economic
Trecerea de la pensia de invaliditate la pensia pentru limită de vârstă poate aduce surprize pentru persoanele ale căror drepturi au fost stabilite înainte de 1 septembrie 2024.
FC Bihor
CSM Olimpia Satu Mare și FC Bihor au terminat la egalitate, scor 0-0, în meci contând pentru etapa a 4-a din Liga 2.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Județul Bihor se află sâmbătă, 22 august, sub cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!