„Revoluţionarii” laşităţii perfecte

Pe un stadion românesc nu mai poţi afişa orice banner doreşti. Mesajele pe care suporterii le flutură în vânt nu mai pot fi grosolan jignitoare. Altfel ţi le confiscă imediat Jandarmeria. Trebuie să-ţi foloseşti inteligenţa, imaginaţia şi să faci un apel corect la limba română dacă doreşti să transmiţi ceva – obscen, ofensator, porcesc, cum o fi. Pe un stadion românesc nu s-ar mai putea intra cu o bucată de pânză pe care să scrie, deasupra unei fotografii, „Puşcăria mafioţilor”. Pe de altă parte, manifestările huliganice ale galeriilor au în ele o doză de bărbăţie. O măsură mare de risc. Nu doar circ, ci şi durere.

Ştii că dacă întinzi prea mult coarda, poţi lua bastoane pe spate de la jandarmi. Te poţi trezi împroşcat cu tunurile de apă sau să te aduni de pe jos dintre picioarele cailor poliţiei călare. Rişti să iei şi tu un scaun în cap de la galeria adversă. Poţi sta măcar 24 de ore dincolo de gratii. Pe când, luni, la şedinţa solemnă a Parlamentului, peremiştii au fost „revoluţionarii” laşităţii perfecte. Apostoli ai violenţei, verbale şi fizice, care nu riscă nimic. Iar când nu rişti nimic, ţi-e foarte uşor să devii violent, vulgar, agresiv. Să dai drumul animalului din lesă. Să faci mişto ieftin, să agiţi pumnul. Să umileşti.

În sală se afla şi ministrul de Interne, Vasile Blaga. Înainte de a fi vinovat Nicolae Văcăroiu, văzut de mulţi ca un co-organizator al jalnicului spectacol peremist, e vinovat Vasile Blaga. Zărind balele roşii ale lui Vadim, s-a mărginit să declare, mai mult, să se scuze în faţa acestuia, prin cuvintele: „Ştiţi că nu răspund de siguranţa Camerei Deputaţilor!” Când însuşi ministrul de Interne lasă să se înţeleagă că se poate întâmpla orice, iar el nu poate interveni, că nebunia, lipsa de măsură, ura şi josnicia se află într-un teritoriu al nimănui, cum să nu transforme

Vadim Parlamentul într-o replică absurdă la „Zbor deasupra unui cuib de cuci”? Cum un neica nimeni să nu-şi permită să-i ducă preşedintelui României o sticlă de vin în timp ce acesta condamna comunismul şi să-l facă beţiv ordinar, trimiţându-l să-şi citească discursul la Golden Blitz? Mă mir că nu le-a trecut prin cap să îi proţăpească înainte şi o blondă goală, doar pentru a-i aminti de toate glumele cu Elene Udrea. Probabil că şi mârlănia are limitele ei. Laşităţile ei.

E de înţeles că, luni, condamnând fostul regim comunist, Traian Băsescu nu şi-a spălat toate păcatele. Risc să spun că şi el a contribuit, vreme de doi ani, din plin, la paranghelia la care, prin reprezentanţii lui, a participat întreg poporul român. Neluându-şi niciodată în serios funcţia deţinută în stat, cochetând cu vulgaritatea ori de câte ori a avut ocazia, afişându-se poporan prin birturile bucureştene, hăhăind cumplit pe axa Bucureşti – Londra – Washington, preluând deseori civilizaţia stadioanelor şi mentalitatea unui investitor în fotbal, având prea multă grijă de femeile din jurul lui şi luptându-se catastrofal cu un guvern care trebuia totuşi să gestioneze ţara, făcând băşcău de propriul dosar de Securitate şi glumind grosier cu reporteriţele, Traian Băsescu a lăsat senzaţia că se poate şi aşa, că uneori viaţa politică poate fi bosajată şi contondentă, de mahala poleită cu cristale Zvarovsky. Jucându-se de-a preşedinţia, Traian Băsescu a creat premisele celui mai mare circ pe care l-a cunoscut Parlamentul României în ultimii ani. Când tu nu iei pe nimeni în serios, nu poţi aştepta să te ia ceilalţi în serios. Vadim rămâne un biet bufon care vrea, din când în când, să stea pe tronul regelui.

Din păcate, a fost compromisă o idee superbă şi a fost pusă în umbră cea mai importantă reparaţie morală din ’89 încoace. Dar nu comisia Tismăneanu a ratat momentul, nici Vadim, ci preşedintele Băsescu a pregătit ratarea în aceşti ultimi doi ani de când e în fruntea statului.

Miron Beteg