Astfel, în perioada 1 ianuarie 2014 – 30 iulie 2018, DNA a soluționat 1.965 de cauze privind 3.420 de magistrați (2.193 de judecători și 1.227 de procurori).

Practic, în decurs de 3 ani și 6 luni, aproximativ 50% dintre judecătorii și procurorii din România se pare că au fost vizați de dosare penale instrumentate de DNA. Cu siguranță, cifrele pot fi ajustate, deoarece este posibil ca un judecător sau un procuror să fi fost vizați în mai multe dosare penale, ceea ce ar duce la scăderea procentului statistic.

Deși cifrele par incredibile, în realitate e posibil ca mare parte dintre dosarele soluționate să nu fi fost altceva decât „balast” (expresie folosită de unii), în condițiile în care fiecare oraș sau județ își are procesomanii săi, care formulează plângeri pe bandă rulantă împotriva unor judecători sau procurori. Multe dintre soluțiile de clasare dispuse sunt comunicate fără ca persoana vizată să fie măcar audiată în cauza respectivă.

Problema este cea a procurorilor, dar în special a judecătorilor care au soluționat dosare penale, știind că sunt vizați de dosare la DNA. Evident că aveau o obligație legală de abținere, în condițiile în care e greu să fii obiectiv în astfel de condiții. Ar fi catastrofal pentru justiția din România, chiar dacă o singură soluție a fost dată nu în baza probelor de la dosar, ci în baza instinctului de conservare a magistratului vizat de un dosar penal.

La data de 30 iulie 2018 se aflau în curs de soluționare la Direcția Națională Anticorupție 415 cauze, vizând în total 474 de judecători și 346 de procurori.