Aceasta dupa ce Mutu, Chivu & comp. au pierdut în Danemarca calificarea la Europene fiindca arbitrul elvetian s-a uitat abia în minutul 95 la ceas!
Sigur ca pentru îndragitul Teo Peter ceasul a batut prea devreme. Iar supararea e cu atât mai mare, cu cât el a fost accidentat mortal de un puscas marin american, nu de un Marin Puscas oarecare. La fel de adevarat e ca setea de dreptate a internautilor nostri nu s-ar mai fi inflamat asa tare daca în locul basistului trupei Compact ar fi fost o tejghetara de ABC ori un pantofar de la o fabricuta lohn. Ca dovada, câti oare îsi mai amintesc, ca în luna mai a anului trecut, subofiterul american Steven Craig Fisher, venit la Exercitiul multinational „Combined Endeavor”, a omorât chiar pe zebra un constantean de 79 de ani?
Evident, pe toti ne doare „accidentata” logica a juriului american care a cugetat deunazi ca accidentul l-a omorât pe Teo Peter, si nu Christopher Van Goethem. Însa – sa fim sinceri cu noi însine – cine se astepta la un verdict spectaculos, stiuta fiind „imunitatea” pe care si-o acorda armata americana când joaca în deplasare? Ba înca putem considera parteneriatul cu SUA unul preferential, de vreme ce procurorii militari de peste Ocean au admis ca din verdictul juriului nu reiese neaparat ca soldatelul adulterin si vitezoman e „inocent person”.
Aceasta în conditiile în care tari cu un cuvânt greu de spus în Europa nu au putut face nimic împotriva militarilor care baga pedala de parca ar fi în Desertul Arizonei.
De pilda, oricât s-au dat peste cap autoritatile si opinia publica din Italia, pilotul US Navy care a taiat, în ’98, cu aripa avionului cablul unei telecabine a fost absolvit de uciderea zecilor de turisti prabusiti în hau.
Apoi, la baza NATO de la Wurtzburg, am vazut pe viu cum soferii nemti îi înjura pe militarii care, aburcati în câte un Hammer sau Grand Cherokee, fac legea pe „autoband”. Iar când din cauza sofatului lor în zig-zag alti soferi ajung în sant, soldatii NATO scapa cu o mustruluiala la propriul comandament, de genul „Na, na!” aratat cu degetul, urmat eventual de un „Mars la dus!”.
Cam asta-i situatia si pretul stationarii trupelor americane. Si nu putem decât sa ne gândim daca e sau nu preferabil metehnelor lui Ivan din Armata a 4-a rusa.
În rest, putem sa ne racorim cât vrem luându-i în tabarca pe jandarmii intergalactici.
Dar hai sa facem si un exercitiu de patriotism. Daca ati sti ca semnatarii e-mail-urilor ar avea pe viitor dificultati la obtinerea vizei de State v-ati mai alatura pe negândite miilor de protestatari on-line?
Si apoi, ce pretentii putem avea de la americani, când nici macar unul din maharii nostri care însângereaza soselele nu a ajuns în pijama vargata?
Cristian Horgos
Trimite articolul
XAsa e!
Da` ai grija ca se zice Hummer, nu “Hammer” (care inseamna ciocan), si respectiv Autobahn, nu “autoband”!
cata lume il cunostea pe constanteanul omorat pe zebra??
fani au fost cei mai multi cei care au protestat..TEO era un simbol al musici romanesti….de aicia si atatea proteste ..
unele locuri ai ff multa dreptate..in fond ce ar mai aduce o viza ??
daca tot esti patriot la ce iti mai tre viza?
cu maharii si aicia ai ff multa dreptate..dar ata ete nu-s asa de multi proteste online fiindca vezi si tu catzi oameni cunosterau victimele..deci majoritatea in detrimentul minoritatzi..