Iar încărcătura lor simbolică e motiv de mândrie pentru națiunea purtătoare cât și o valoare pentru cultura universală.
Și portul popular românesc „poartă”, pe de-a-ntregul, motive tradiționale pe cioareci, cojoc, suman, zadie, basma, traistă etc. Dar cea mai fină și stilizată lucrătură rămâne ia. Iar gingășia și farmecul ei iată că au adus-o chiar și în garderoba de covor roșu a divelor hollywood-iene.
Cu atât mai salutar e gestul orădencelor care, de Sânziene, au îmbrăcat ia bunicelor ca să le amintească trecătorilor din Parcul 1 Decembrie că prea ne afundăm într-o lume a paradelor de modă care nu mai știu cum să reliefeze fundul.
Întrebarea e ce are ia mai deosebit, de ce merită să o păstrăm pe și în inima noastră? E oare lucrătura de in superioară mătăsii din sari, kimono și turban ori penelor de acvilă? Nu despre aceasta e neapărat vorba. E ceva mai adânc, atins și de istoricul Neagu Djuvara într-un recent interviu televizat. Căci după jumătate de secol de exil, Djuvara spune, nu neapărat misogin, cum ne-a regăsit după ’89: „Era un soi de tristeţe gravă. Am găsit altă naţie. Înainte ţăranul era foarte sărac, dar arăta frumos. Bărbații noştrii erau îmbrăcaţi în alb, în cămăşi cu broderii, cu nu știu-ce. Când m-am întors i-am găsit îmbrăcaţi ca Mao Tze Dun…”
Acel „nu-știu-ce” asumat de un atotștiutor în ale istoriei și psihologiei colective ca Djuvara e tâlcul și chichirezul iei. Căci și alte nații au felurite motive elaborate pe îmbrăcămintea tradițională și în mozaicuri arhitectonice. Însă, după cum relevă și excepționala expoziție „Semnele Cerului pe portul popular”, alcătuită de profesorul orădean Alexandru Sanislav, pe ie s-a păstrat o simbolistică veche de 12 milenii. Țâțânile lumii, scrijelite la Cuina Turcului, cu zece milenii înainte de Christos, pe cel mai vechi artefact european, s-au perpetuat pe ie, pe stâlpii de pridvor, în coloana lui Brâncuși și, oarecum fracturat, și în piramida superioară a Gânditorului de la Hamangia.Iar suma simbolurilor sacre l-au determinat pe regretatul fizician teolog și etnolog Sorin Ioan Apan să observe că portul nostru popular e un „templu la purtător”, o „imago mundi” și o proiecție astrală.
Așa încât n-ar fi de maximă mirare ca Țâțânile lumii să ofere cheița stilizată, codul magic, pentru marile enigme ale fizicii moderne. Să dea mură-n gură, bunăoară, spațiul Calabi-Yau care e Fata Morgana pentru teoria corzilor. Sau poate nu. Oricum, e prea important să păstrăm străvechile simboluri de pe portul tradițional. De aceea, pare o coincidență fericită că în aceiași zi au apărut în ziarele bihorene atât Sânzienele cu ii (le pup pe toate) cât și știrea că Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale are un director cu simțul valorii nu al lăcomiei. Căci CJCPCT Bihor poate domoli, măcar la propriile spectacole, folcloriștii care, din cauze de marketing TV și rupere a tradițiilor în a doua jumătate a secolului trecut, își împopoțonează straiele cu „floroaie” și alte împestrițări străine portului autentic. Iar acest semnal de alarmă a fost tras deja, pe meleagurile noastre, de dascălul Sanislav.
Citiți principiile noastre de moderare aici!