Factorii psihologici în enurezis sunt diverşi, iar cel mai important aspect legat de această diversitate este reprezentat de modul în care părinţii gestionează relaţia cu copilul. Maniera educaţională rigidă sau perturbată a părinţilor poate genera tensiune, traumă şi conflicte mai mult decât evenimentele în sine.

Evenimentele se vor întâmpla oricum dar extrem de importantă va fi reacţia şi atitudinea părintelui faţă de ceea ce s-a întâmplat. Teama si anxietatea copilului la introducerea forţată într-o colectivitate, schimbarea domiciliului si a condiţiilor de locuit, insuccese sau frustrări, gelozie faţă de un frate sau soră, existenţa unor conflicte în familie, divorţul părinţilor, rigiditatea şi tendinţa părinţilor de a controla copilul sunt situaţii care produc tensiuni în interiorul copilului iar apoi aceste tensiuni sunt descărcate prin enurezis sau diverse alte ticuri.

Sunt foarte multe situaţii în care părinţii, având cele mai bune intenţii, dar fără a conştientiza repercursiunile, produc conflicte intrapsihice majore la nivelul personalităţii copilului. Aceste conflicte generate, nevăzute şi neconştientizate de către părinte vor genera simptome dintre cele mai diverse, unul dintre acestea fiind enurezisul.

Părintelui îi va „scăpa” efectul secundar al reacţiei, comportamentului sau atitudinii sale pozitive şi nu se va gândi o secundă la faptul că ceea ce doreşte el ar putea conduce către o problemă majoră la nivelul copilului, ci dimportivă, părintele va considera că face cel mai bun lucru pentru copilul său.

Aşadar, părinţii, înainte de a reacţiona, înainte de a decide către o anumită atitudine sau un anumit comportament, vor trebui să facă un pas înapoi, şi să îşi ofere un moment de luciditate pentru a putea pătrunde efectele ascunse şi nevăzute ale actelor lor.

Aparent o simplă întrebare cum ar fi: „Nu-i aşa că îl iubeşti pe frăţiorul tău?”, „Nu-i aşa că tu nu eşti un copil rău?”, „ Nu-i aşa că nu vrei s-o faci pe mama (tata) să sufere, să-i fie rău, să moară etc.”, „Pe cine iubeşti mai mult?”, „Nu-i aşa că aici este mai bine decât la tata (mama )?”, (atunci când părinţii sunt separaţi ) sau o simplă remarcă: „Ai fost u copil rău!”, „Am să te dau la ţigani!”, „Are să vină baubau!”, „Tu nu ai voie să…” (în loc de: „Nu este bine să…” ), „Eşti o catastrofă!”, „Este dezastruos, groaznic ceea ce ai făcut!” poate genera educaţie şi dezvoltare din perspectiva părinţilor, iar aceştia vor considera că au educat bine copilul, iar acesta a renunţat la a mai spune sau a mai face ceva pentru că a înţeles situaţia.

Din păcate lucrurile nu stau deloc aşa. Copilul va fi liniştit şi acceptant doar în aparenţă. În realitate acesta va fi terifiat şi congestionat de conflictele interne generate involuntar de părintele iubitor, grijuliu şi atent care doreşte doar să îşi educe copilul. Pentru moment părintele este liniştit şi mulţumit dar ulterior conflictele şi tensiunile generate în interiorul copilului, cu cele mai bune intenţii din partea părintelui, vor începe să iasă la iveală aşa cum am observat prin enurezis sau diverse ticuri.

Enurezisul sau ticurile nu sunt altceva decât modul prin care copilul transmite inconştient faptul că „ceva” din mediul în care trăieşte sau atitudinea celor care sunt lângă el, îl tensionează şi îl perturbă major.

Aceste tensiuni pot sta ascunse şi pot genera diverse perturbări în viaţa copilului (agitaţie, nelinişte, rezultate şcolare slabe, lipsa sau accentuarea relaţiilor de prietenie, refugiu în calculator, studiu, mâncat excesiv sau dimpotrivă, alimentaţie extrem de scăzută – anorexie etc ) şi vor începe să iasă la iveală la începutul adolescenţei, dar de această dată nu vor mai fi mascate.

Modul de manifestare va fi unul direct, caracterizat de conflicte şi dispute deschise pe care copii le vor avea cu părinţii, situaţie care va transforma adolescenţa într-un coşmar, atât pentru părinţi, dar mai ales pentru copii. Astfel, devine extrem de actuală şi pertinentă situaţia în care orice persoană care doreşte să devină părinte ar trebui să urmeze câteva (mai multe!) cursuri, seminarii, ateliere etc. pe tema psihologiei copilului şi relaţiei dintre părinte şi copil (parenting) înainte să decidă aducerea pe lume a unui copil.

Trebuie menţionat faptul că tot ceea ce este părintele (problemele sale, traumele sale, dificultăţile sale, neîmplinirile sale, frustrările sale ) va trece inevitabil către copil oricât de atent şi grijuliu va fi părintele.

În consecinţă, părintele va trebui să apeleze la serviciile unui specialist pentru a putea preveni apariţia unor traume, probleme şi situaţii dificile sau pentru a le trata pe cele deja existente. Aşa cum părintele caută un bun pediatru încă din momentul în care se hotărăşte să aibă un copil, pentru a putea beneficia de o asistenţă medicală pertinentă şi adecvată în cazul dezvoltării bioconstituţionale a copilului, la fel va trebui să intre în evidenţa unui specialist pentru a învăţa şi a şti cum să gestioneze mai bine atât dezvoltarea psihologică a copilului său cât şi a relaţiei sale cu acesta.

Necesitatea asistenţei psihologice profesionale devine astfel o situaţie obligatorie pentru părinte atunci când îşi doreşte o dezvoltare echilibrată şi armonioasă atât a copilului cât şi a relaţiei pe care o va avea cu acesta.

Psihoterapeut Sorin Nica

[related-post post_id=”2174638″]