Masochismul naţional

Ca sa ne mai punem bine cu „mama Roma”, expozitia a fost organizata
în colaborare cu muzee prestigioase din Roma si cu sprijinul Institutului
Italian de Cultura din Bucuresti, iar la eveniment au participat si Adrian Iorgulescu,
ministrul Culturii si Cultelor, Daniele Mancini, ambasadorul Italiei la Bucuresti,
si Mirko Coratti, presedintele Consiliului Comunal al Romei.

Partea amuzanta e ca figurantii care au reprezentat legiunile romane si ostasii
Daciei au fost adusi de la Budapesta (deci într-o tara plina de fite,
nici figuranti nu mai avem?). Asa ca, spre surprinderea celor câteva sute
de spectatori, cei zece soldati romani vorbeau ungureste (personajele faceau
parte din Legiunea a XV-a „Apollinaria” din Savaria, azi Szombathely,
în Ungaria). Cum te cheama, pui de dac? Somogyi Béla.

Dar ceea ce e cu adevarat grav e ca uitarea adusa de trecerea mileniilor si
propaganda ne fac sa sarbatorim o catastrofa. „Civilizarea” adusa
de romani a însemnat razboi, represalii, sclavie si jaful colosal de pe
urma caruia Roma a benchetuit timp de un an. În ce tara din lumea asta
a însemnat vreodata o ocupatie militara ceva bun? S-ar putea vorbi la
nesfârsit pe tema asa-zisei romanizari a dacilor, mitul livresc prin intermediul
caruia am cautat în istorie sa ne salvam fiinta nationala de turci si
unguri si sa ne legitimam în ochii Occidentului.

Oi fi eu mai redus, dar logica tot nu admite cum de ne-am romanizat noi asa
brusc daca ocupatia romana s-a exercitat doar pe mai putin de o treime din teritoriul
Daciei si a durat doar 167 de ani, mai putin decât în cazul Britaniei
(Ardealul a fost sub unguri o mie de ani si românii tot n-au disparut).
Din pacate, cercetarea serioasa asupra acestor teme capitale pentru identitatea
noastra e bruiata de elucubratiile unor dezinformatori dacomani gen Napoleon
Savescu, desi datele autentice nu lipsesc, dar sunt marginalizate de comoditatea
si orgoliul unor savanti si de interese conjuncturale. Dar cine cauta cu adevarat
va gasi.

Sa mai vorbim despre nocivitatea pentru mentalul colectiv a unor pseudo-sarbatori
ce slavesc înfrângerea locuitorilor acestui teritoriu? De ce sa
nu sarbatorim si cucerirea Transilvaniei de catre unguri (ne-am racordat la
Occident), aservirea Tarii Românesti si a Moldovei de catre Imperiul Otoman
(ca de-aia-s miticii neseriosi), asasinarea lui Mihai Viteazul (un condottier
ultranationalist), anexarea Transilvaniei, Olteniei si Bucovinei la Imperiul
Austriac (ne-au adus civilizatie si ordine), anexarea Basarabiei la Imperiul
Tarist (în Europa moderna nu mai sunt pretentii nationaliste), sau includerea
Transilvaniei în Austro-Ungaria (beneficiile administratiei si deznationalizarii)?

Consecinta ar fi omagierea, tot din banii publici, a unor personalitati ce
si-au adus în acest sens contributia la „evolutia” poporului
român: împaratul Traian, Soliman Pasa, Horthy Miklós, Adolf
Hitler, I.V. Stalin etc. Ne meritam soarta. Dar soarta si-o face omul.

Adrian Gagiu