Duminică, noi, orădenii, bihorenii putem demonstra întregii ţări că nu acceptăm ca o clasă politică denaturată să ne dinamiteze Viitorul. Atât cât a mai rămas din el.
Când spun Naţie, nu mă refer aici doar la etnicii români. Mă gândesc şi la cetăţenii de etnie maghiară, ţigănească, secuiască, slovacă, lipoveană, germană, evreiască, turci, tătari şi la toate celelalte etnii care, atunci când vorbim despre soarta României înţeleg că nu e vorba doar despre soarta românilor, ca etnie.
De câțiva ani buni, mai precis din 2000, sunt bolnavă de diabet tip 2. Am fost la doctori pentru tratament, mi-am primit medicamentele cu regularitatea, dar am desconsiderat sfaturile medicului să țin regim.
Fără nici cea mai mică urmă de jenă, Victor Ponta continuă catastrofala tradiţie a politicienilor care una spun în Opoziţie şi alta fac la Putere.
Anul trecut, la început de septembrie, publicam în Jurnal Bihorean şi pe blogul personal un reportaj ce vedea să împărtăşească informaţiile şi impresiile cu care am rămas după o vizită făcută la Roşia Montană, cu ocazia FânFest. Prilej cu care am putut lua contact cu ambele tabere. În contextul evenimentelor din aceste zile îl redau în rândurile de mai jos, deoarece consider că este la fel de actual:
Din start spun că nu suport să văd maidanezi pe stradă, la nisip, în parc sau pe la colţuri de blocuri ori în faţa magazinelor.
Are rost să particip la protestele contra mineritului cu cianuri la Roşia Montană?
După mediatizări intense, după ce au arătat şi cu degetul înspre medicii de familie pentru că nu se implicau chipurile prea mult, au renunţat fără nici măcar să anunţe că sistează programul naţional de screening pentru cancerul de col uterin.
De ani buni, instanţele din România sunt sufocate de dosare, unele provocate şi de haloimăsuri guvernamentale precum taxa de mediu pentru prima înmatriculare.
Am 67 de ani, locuiesc in Oradea cam de 55 de ani, cu o intrerupere de 5 ani (facultatea).
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
După 0-0 la Beiuș și 1-1 săptămâna trecută la Sânmartin, cele două echipe bihorene au crescut producția de goluri la întâlnirea din play-out însă și de această dată niciuna nu s-a detașat în învingătoare. Confruntarea dintre Lotus Băile Felix și CS Bihorul Beiuș s-a încheiat cu scorul de 2-2. Un meci bazat mai mult pe angajament fizic, în care fazele fixe au jucat un rol esențial.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Timp de 11 zile, vizitatorii vor avea parte de piese de teatru, ateliere meșteșugărești, vânătoare de comori şi jocuri interactive.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier s-a produs, în cursul după-amiezii de vineri, 3 aprilie, la intrarea în localitatea Leș, pe DN 79.
România
Deputatul USR Alexandru Dimitriu propune, printr-un proiect de lege depus în Parlament, ca șoferii să nu mai fie amendați dacă nu prezintă fizic permisul și talonul mașinii.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier s-a produs vineri după-amiază, 3 aprilie, pe Calea Clujului din municipiul Oradea, unde un autoturism a intrat într-un copac.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procurorii Parchetului Bihor au finalizat ancheta în cazul unui adolescent de 15 ani, din Aleșd, acuzat că a intrat intenționat cu mașina într-un tânăr de 18 ani, și l-au trimis în judecată pentru tentativă de omor, dar și pentru furt și conducere fără permis.
Educație
Mihai Alexandru Ardelean de la Colegiul Național „Onisifor Ghibu” a luat două medalii de aur la olimpiadele de matematică și informatică reușind să se califice la barajul pentru lotul internațional
Economic
Un raport recent realizat de Storia și OLX Imobiliare, pe baza datelor din 2025, confirmă o tendință de stabilitate în clasamentele privind calitatea vieții în marile orașe din România.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Restricții de circulație în mai multe zone ale Oradiei pentru mai multe zile. Vezi străzile afectate
Măsurile de închidere ale circulației au fost avizate de Comisia de circulație din cadrul municipalității orădene în cadrul unei ședințe care s-a desfășurat în cursul zilei de vineri, 3 aprilie.
1