Iată o întrebare pentru orice român care are habar de valorile (rămase) ţării sau care măcar a ciulit urechile la auzul strălucitorului cuvânt AUR. Hai să vedem, fără patimă, pe ce îşi poate baza un cetăţean o hotărâre sau alta. Ecologia e mai mult sau mai puţin pe gustul fiecăruia, căci se pune întotdeauna în balanţă cu comfortul, inclusiv cel socio-economic. Iar îndârjirea unor ultra-ecologişti nu face decât să le bruieze mesajul către populaţie, amputând din informaţii cheie cum ar fi că SUA, Suedia şi Canada practică mineritul cu cianuri – doar că în condiţii pe care nu ni le spune nimeni.
Dinspre autorităţi informaţiile sunt puţine. Căci politicienii, locali ori centrali, foşti ori actuali guvernamentali, se feresc ca de tămâie să explice pe larg problematica, dealtfel nu chiar simplă. Nici măcar Televiziunea Naţională nu s-a simţit datoare să transmită documentare ample de la locul care suscită, iată, un interes major, legat de vreo 300 de tone de aur, peste o mie de argint plus alte metale rare şi scumpe. Practic, la TVR şi televiziunile private au apărut doar nişte clipuri publicitare pro-minerit cu oameni care par că nu ar fi putut supravieţui pe lumea aceasta dacă nu apărea Gold Corporation (sigur că fiecare slujbă onestă îşi are rostul ei dar parcă e preferabilă cea de vidanjor ori gunoier decât cea de călău a culturii şi naturii sau de otrăvitor a semenilor). Deja, pentru un om cu bun-simţ, papagaliceala aceasta televizată cu „noi vrem minerit la Roşia” nu miroase a bine. Mai cu seamă că nu e vorba de minerit tradiţional, ci de tocat munţii şi de tratat minereul-praf cu cianură pentru a scoate aurul. Başca distrugerea Galeriilor romane, a caselor, clădirilor şi bisericilor care sunt, majoritatea, monumente istorice, a cimitirului care a adunat din vechime meşteri din toată Europa…
Însă cine e curios de opinii academice, le poate găsi pe site-ul Academiei Române (www.acad.ro) cu titluri precum „Proiectul Roşia Montană, între riscuri şi beneficii”. Iar alaltăieri, preşedintele Academiei, Nicolae Haiduc, doctor în chimie, a acordat încă un foarte interesant interviu, citibil pe www.ziare.com.
Ar mai fi ceva de adăugat? Poate faptul că, la fel ca şi cu Bechtel, nu cunoaştem contractele semnat de Stat cu Goldu . Aşa că ne putem aştepta, la fel ca şi cu Bechtel, ca după ce Goldu va stoarce aurul, să-şi ia jucărelele şi să ne lase cu sterilul cianurat. De o garanţie financiară solidă pusă într-un cont bancar, cum se practică în ţările avansate pentru riscul de mediu, nu s-a pus problema. Dar dacă Goldu nu mai are destui bani lichizi, aş fi mulţumit şi cu o altă convenţie contractuală. Şi anume ca premierul şi ministrul Mediului precum şi acţionarii de la Gold, să iasă o dată pe lună la iazul de decantare a cianurii, să-şi ungă o felie de pâine cu steril „complet neutralizat” – după cum dau ei asigurări – şi să o mânânce (argila chiar e recomandată la stomac). Eventual umezindu-şi îmbucăturile cu un pahar de apă luat la întâmplare din iazul de decantare. Însă dacă nu sunt dispuşi la o astfel de gustare, mai bine să-l ascultăm pe academicianul Haiduc şi să lăsăm zăcământul acolo unde e pentru o generaţie mai vrednică decât noi sau pentru o vreme când vor apare tehnici de exploatare fără cianuri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!