BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Opinii
Regenerarea urbană și exproprierile – „bonificația de evacuare”

Regenerarea urbană și exproprierile – „bonificația de evacuare”

la 2 October 2019 14:37 Reactualizat la: 2 October 2019 14:37
11 Comentarii

Regenerarea urbană și exproprierile – „bonificația de evacuare”

2 October 2019 14:37 Reactualizat la: 2 October 2019 14:37
Sunt dr. urb. Horațiu-Cristian Cojan, autorul proiectelor pilot de regenerare urbană cu participare publică din Rogerius și Velența și aș vrea să prezint soluția mea la situația conflictuală datorată exproprierilor.
Scris de Demian - Sunt dr. urb. Horațiu-Cristian Cojan, autorul proiectelor pilot de regenerare urbană cu participare publică din Rogerius și Velența și aș vrea să prezint soluția mea la situația conflictuală datorată exproprierilor.

Trimite articolul

X

Pe lângă activitatea practică, mă recomandă două studii masterale și unul doctoral, absolvite în trei țări diferite: România, Olanda, respectiv Marea Britanie. Scriu aceste rânduri deoarece, în opinia mea, ambele părți au dreptate: primăria, datorită necesității stringente de regenerare urbană, în special în cartierele de blocuri din perioada socialistă; dar și cei care urmează a fi expropriați, deoarece sunt totuși forțați să își părăsească locuințele. Mă refer în acest articol strict la munca mea – partea de regenerare urbană care prevede crearea de spații verzi și piațete publice. Nu sunt în măsură să îmi dau cu părerea în legătură cu alte tipuri de exproprieri pe cauză de regenerare urbană.

Necesitatea pentru regenerare urbană: pe termen scurt, regenerarea urbană aduce cu sine o calitate a vieții superioară pentru locuitorii din zonele adiacente: spații verzi în loc de zone „gri” și o calitate a aerului mai bună; locuri publice mai curate și cu o arhitectură modernă; facilități la distanță de mers pe jos; siguranță crescută; posibilitatea de a închega o comunitate și a organiza evenimente locale; valoare mai ridicată a locuințelor din jur etc.

La fel de important este însă, pe termen lung – circa 10-20 de ani, experiența din țările occidentale (metropolele din Statele Unite, și mai recent orașe precum Stockholm sau Bruxelles). Aceasta ne arată că se produce o segregare naturală între zonele urbane unde există amenități publice locale și un anumit spirit de comunitate, respectiv cele care nu au asemenea caracteristici. Motivul este simplu: un oraș în dezvoltare atrage varii categorii sociale, iar cei cu educație și posibilități financiare mai bune vor alege preponderent doar zonele care să le ofere amenități moderne. Ceilalți vor fi obligați să se mulțumească cu zonele mai ieftine, unde calitatea vieții este mai redusă. Asta poate duce în timp la segregare spațială, la inegalitate de șanse și delăsare sau chiar criminalitate crescută în zonele rămase defavorizate. Zone precum fosta piață Velența și Rogerius/Lisabonei, dar și alte sute de locații asemănătoare din țara asta, riscă să ajungă, fără regenerare urbană, într-o asemenea situație defavorizată, deoarece sunt sufocate de mașini, parcări improvizate, felurite construcții fără vreo logică urbanistică, pasaje de trecere înguste etc. Iar în aceste cazuri, fără exproprieri, nu există spațiu fizic suficient pentru regenerare.

O soluție: bonificații suplimentare pentru expropriați oferite de către autoritățile centrale: în aceeași măsură, îmi pot și imagina că nu este ușor pentru cineva să fie expropriat, indiferent de motivul de utilitate publică invocat. Partea emoțională nu poate fi cuantificată, dar dacă s-ar oferi o anumită bonificație care să recunoască faptul că sunt totuși fortați să plece, acest lucru ar mai ameliora situația. Primăriile însă nu au nici posibilitatea legală și probabil, nici cea financiară de a face asta, deoarece costul unui proiect care implică exproprieri este de câteva ori mai ridicat față de unul „standard”. Iar într-o țară care se vrea civilizată, în care există o Direcție de Dezvoltare Durabilă cu un buget semnificativ, mi se pare incorect ca primăriile să suporte toate cheltuielile. Regenerarea urbană reprezintă un element cheie al dezvoltării durabile și consider că este necesară o legislație și o bugetare prin care autoritatea centrală să fie responsabilă pentru acordarea acestor bonificații celor expropriați, fie că este vorba de un bonus financiar, facilități fiscale pe termen lung etc.

În concluzie, consider că autoritățile centrale au obligația de a sprijini financiar și/sau prin varii ajutoare fiscale primăriile, astfel încât cei în cauză să primească anumite bonusuri în plus față de prețul locuințelor/terenurilor care le vor fi expropriate.

Trimite articolul

X
11 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Maria says:
    October 2, 2019 at 3:41 pm

    CORECT !!! Doar ca autoritatilor centrale nu le pasa de ce se intampla in tara ( in provincie cum spun bucurestenii) , si chiar daca le-ar pasa nu sunt capabili sa adapteze legislatia existenta la nevoile concrete .

    Reply
  2. PiratcautAra says:
    October 2, 2019 at 4:33 pm

    Papagalule!!!

    Reply
  3. seth says:
    October 2, 2019 at 4:46 pm

    Domnule doctor, departe de mine gandul de a fi carcotas, dar la noi la tara se zice facilitati, n-am intalnit inca cuvantul “amenități”. Banuiesc ca ar fi ceva traducere derivata din amenities in genul lui furculision.

    Referitor la articol, aveti perfecta dreptate cu bonificatia, insa regenerarea urbana nu inseamna a demola case pentru a construi parcari. Cred ca in orasele civilizate, tendinta este de eliminare a masinilor din oras si construirea unui sistem de transport public modern si eficient. Noi inca suntem plini de bizoni care parcheaza masina in usa magazinului ca e greu sa faca zece pasi, practic pentru aceste specimene demolam case, ca nu au unde parca.

    Avem nevoie de transport public performant, piste pentru biciclisti si spatii verzi, asta inseamna regenerare urbana, in opinia mea, nu parcarile.

    Reply
  4. HaiSictir says:
    October 2, 2019 at 6:43 pm

    Aloooo, domnu doctor, din toate platitudinile pe care le-ai debitat acolo nu rezulta nimic despre calitatea vietii celor expropriati! Pe noi asta ne doare, nu ce minunat va arata zona dupa ce noi vom fi expulzati! Ne doare ca pierdem timp, ca pierdem bani, ca pierdem o parte din viata, pentru a creste calitatea vietii altora, nu pe a noastra! Din punctul de vedere al unui expropriat si tu si primaria sunteti niste comunisti ordinari !

    Reply
  5. 2024 says:
    October 2, 2019 at 10:38 pm

    Deci ia sa vedem: cica se doreste sa promovam transportul in comun, mersul pe jos, sanatate, are curat bla bla bla. Asa ca facem parcari pentru masini, pasaje drumuri express etc pentru masini, scumpim transportul in comun si rarim numarul de curse pentru autobuze tramvaie (management pnl). Genial! Apoi ne miram ca sunt tot mai multe masini, care stau frumos blocate in trafic, aerul tot mai poluat si lumea tot mai vesela!
    Ca sa fie clar: nu se doreste nici un culoar verde si nici o regenerare urbana. Interesul este sa fie cat mai multe masini, pentru ca asa se pot incasa cat mai multi bani din parcari si impozite pe masina.

    Reply
  6. Anonim says:
    October 2, 2019 at 11:09 pm

    Intrebare stimate “expert”:in loc sa ne extindem in spatiu,sute de m2 folositi aiurea si asfalt la tona,n-ar fi mai indicat o parcare supraetajata???in multe metropole se practica.acolo la 4 blocuri (aprox) a 5-a cladire este o parcare supraetajata.poate n-ai vazut pe unde ai umblat ,dar crede-ma exista…

    Reply
  7. davinci says:
    October 3, 2019 at 9:39 am

    prostea cati bani iti da Bolo dle dottore? sa il citez pe Basescu.

    Reply
  8. anon says:
    October 3, 2019 at 12:51 pm

    domnule doctor, mai aveti de studiat. ori la ce inseamna regenerare urbana in metropolele lumii (vezi: NY, proiectele Hudson Yards, The High Line, Manhattan West, Meat Packing District), ori la etica (articolul asta e o incercare de spalare a lui Bolojan in ochii celor neinformati; de ce e legea proasta? pai cine-a impins-o in parlament, nu cumva un anume domn ce sufera de calvitie?). concluzia e penibila: sa dea guvernul ca sa compenseze nesimtirea primarului. nu cumva sa se opreasca primarul, nu cumva sa-si revizuiasca comportamentul.

    un doctorat la o universitate occidentala fara deprinderea unor valori etice precum responsabilitatea individuala pentru actiuni si denuntarea incompetentei crase mi se pare cam de aceeasi valoare cu un doctorat la Universitatea Tg. Jiu.

    Reply
  9. Conservatorul says:
    October 3, 2019 at 4:57 pm

    Este o mica-mare problema cu toata aceasta problema. Adica doua.
    Prima: Nu inteleg, nimeni nu a explicat de ce dreptul unui cetatean de a avea parcare este mai presus de dreptul vecinului de a avea casa ??? Aici daca as fi implicat, as ataca pana la cele mai inalte foruri aceasta decizie. Avem si o carticica pe care scrie ceva de genul … Constitutie … in aceasta carticica nesemnificativa este garantata dreptul la proprietate … dar acest lucru pentru oameni ca Bolojan este nesemnificativ … Nu este vorba despre o autostrada sau ceva de o anvergura asemanatoare, ci pur si simplu este vorba despre dreptul de a avea parcare sau de a avea casa … Cine si-a cumparat apartament in zona a cumparat in perfecta cunostinta de cauza, adica cu atatea parcari cate erau. Punct. Sa demolezi ulterior case ? Pai domnule primar … esti complet nebun …

    Reply
  10. Conservatorul says:
    October 3, 2019 at 5:04 pm

    A doua este o problema complexa, Lipsa de experienta a “domnului doctor” si a celor care lucreaza in anumite domenii de importanta deosebita. Adica la fel cum nu este normal sa devii judecator la 25-30 de ani, si sa judeci soarta oamenilor cu zero barat experienta de viata, si aici avem de a face cu un “doctor”, a carui proiect se pare ca sta la baza acestei “regenerari”. Ar fi mult mai indicat sa se afirme acest “doctor” cu proiecte marete care doar construieste, nu demoleaza … Oricum, el este o persoana nesemnificativa in acest proiect, este impins in fata de stimatul dom primar dictator. Sper sa scapam de acest om diabolic la urmatoarele alegeri, Oradea chiar nu are nevoie de asemenea specimene. Cine vede doar cate structuri betonate a construit si nu vede, nu intelege gandirea acestui personaj, aceste cuvinte prea putin conteaza. Deci votati in continuare cu asta si cei ca ei, va fi foaaarte bine!

    Reply
  11. powered by Surfing Waves

    BIHON Sport local

    „Padeliștii” se pregătesc de o nouă provocare: Circuitul Regional Padel Tour

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Filmat cu bodycam-ul când oferea șpagă 100 de euro, un bărbat prins drogat la volan a primit 2 ani și 6 luni de detenție
    Un bărbat de 44 de ani din Ghighișeni, comuna Rieni, care a încercat să cumpere cu 100 de euro bunăvoința a doi agenți care l-au prins conducând drogat, a fost condamnat de Tribunalul Bihor la 2 ani și 6 luni de închisoare, cu executare.

    România

    Proiect de lege: Etichetele produselor cosmetice vor include coduri QR pentru informații actualizate
    România ar putea face un pas important spre digitalizarea informațiilor pentru consumatori.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    AJOFM Bihor: peste 660 de locuri de muncă disponibile în județ, cele mai multe în industrie și transport
    Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bihor a publicat situația locurilor de muncă vacante la data de 22 ianuarie 2026, iar cifrele arată o creștere față de săptămâna precedentă, însă fără a schimba semnificativ tabloul general al pieței muncii din județ.

    Bihon CSM Oradea

    „Leii roșii” au fost răpuși la Sarajevo. CSM CSU Raiffeisen a pierdut orice șansă de calificare în Top 8 FIBA Europe Cup
    CSM CSU Oradea a fost învinsă în meciul din deplasare cu KK Bosna Sarajevo, contând pentru etapa a 4-a din Grupa L din faza secundă a FIBA Europe Cup.

    România

    Înfrângere în fața Greciei. România va susține joi meciul cu Muntenegru, pentru locurile 7-8 ale Campionatului European de Polo
    Conform așteptărilor, Grecia a învins România în ultima etapă a Grupei F din faza secundă a Campionatului European 2026.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.